Sfântul Apostol Toma era originar din Galileia. Numele de Toma, în aramaica te’oma, tradus în greacă Didymos, înseamnă geamăn.
În aramaică şi în ebraică, Toma este doar un epitet. La unii creştini sirieni el este cunoscut sub numele de Iuda Toma (Iuda Geamănul). A făcut parte din cei Doisprezece Apostoli ai lui Hristos.
Potrivit Tradiţiei, Sfântul Toma a vestit Evanghelia lui Hristos în India, unde a suferit moarte de martir. Creştinii sirieni din Malabar susţin cu tărie că se trag din Sfântul Apostol Toma şi că a fost martirzat la Calamina (Mylapore), lângă Madras.
În India a întemeiat biserici, a sfinţit preoţi şi episcopi şi a convertit două surori, Terţiana şi Migdonia, soţii de mari principi indieni. Prinţul Smideu, soţul Terţianei, l-a osândit la moarte. A fost omorât cu lancea de cinci soldaţi. Moaştele Sfântului Apostol Toma au fost aduse la Edessa, în anul 165.
Apostolul Toma este cunoscut de mulţi dintre noi ca fiind „necredincios”. „Necredinţa” sa ar proveni din faptul că nu dă crezare mărturiei Apostolilor că Hristos a înviat: „Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20, 25).
Însă, Apostolul Toma nu se îndoieşte de faptul că Hristos a înviat, ci de faptul că Hristos Se află după învierea Sa într-un trup care nu mai poate fi văzut. Sfântul Chiril afirmă că atunci când Toma spune: „dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor nu voi crede.”, el spune de fapt: „Nu voi crede că El mai poate fi văzut, de nu voi pune degetul meu în urma cuielor”.
Cuvintele Mântuitorului: „Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune pe coasta Mea şi nu fii necredincios, ci credincios” (Ioan 24, 27), sunt o invitaţie în a ne descoperi că natura umană nu este desfiinţată prin Înviere. Natura umană pe care Hristos a asumat-o nu s-a pierdut în dumnezeire, ci a fost transfigurată. Aşadar, arătarea către Toma a pus în lumină existenţa celor doua firi în Hristos. Nu întâmplător, în prima duminică dupa Paşti, se cântă: „Nepărăsind sânurile pământeşti, Te-ai arătat pe pământ purtător de trup” (Penticostarul, 1912, pag. 73).
