AFI Palace Ploiești aniversează doi ani de la deschidere. Anul acesta organizatorii au pregătit o serie de surprize ce vor sta sub semnul distracției.
„Este deja al doilea an în care suntem prezenți în Ploiești și ne bucurăm foarte mult că putem aduce locuitorilor orașului oportunități inedite de distracție și de petrecere a timpului liber. Ne dorim ca vizitele în mall-ul nostru să rămână, de fiecare dată, amintiri plăcute alături de prieteni, colegi sau familie. Cu ocazia aniversării am pregătit multe surprize și momente speciale pentru clienții noștri, motiv pentru care îi invităm să fie și anul acesta alături de noi.” a declarat Aura Dinu, Head of Marketing AFI Palace Malls Division.
Aniversarea din acest an coincide cu Ziua Națională a României sărbătorită pe 1 Decembrie. Astfel, AFI Palace Ploiești a pregătit un concept tematic inedit și îi invită pe ploieșteni să ia parte la Unirea Principatelor Distracției. .
Cu acest prilej, culoarele principale vor fi amenajate în ton cu tematica conceptului aniversar, unde moda, filmul și jocurile vor da tonul distracției de dimineață până seara. Vizitatorii vor avea ocazia să asiste la un super fashion show, să realizeze fotografii memorabile în Photo Booth să se pozeze cu personaje celebre din filme cunoscute sau să se joace în spațiul special amenajat unde vor fi disponibile console X-Box în mod gratuit.
Mai mult decât atât, în perioada 11 noiembrie – 1 Decembrie, toți cei care vor face cumpărături de minim 200 de lei în centrul comercial se pot înscrie în tombola aniversară. AFI Palace Ploiești a pregătit premii substanțiale și în acest an, așadar fiecare sesiune de shopping în intervalul menționat se poate transforma într-o șansă reală de câștig. Pentru cei născuți pe data de 1 Decembrie, centrul comercial va oferi câte un tort. Astfel, aceștia se pot înscrie pe www.afipalaceploiesti.ro în perioada 17 – 30 noiembrie pentru primirea cadoului dulce.
Surprizele se vor ține lanț în ziua de 1 Decembrie. AFI Palace Ploiești a pregătit un super concert și își va întâmpina clienții cu momente artistice de neuitat, care momentan vor rămâne o surpriză din partea organizatorilor.