V. Stoica
Opt dintre cei 10 primari prahoveni care s-au înscris în cursa pentru alegerile locale de duminică, 27 septembrie, pe lista unui alt partid decât acela din partea căruia au candidat în anul 2016 și-au încheiat mandatele înainte de termen.
Ieri, Instituția Prefectului Prahova a anunțat că au fost emise și ordinele de încetare a mandatelor înainte de expirarea duratei normale pentru primarii din Bănești și Ciorani, dispozițiile fiind comunicate celor doi.
Astfel că, până ieri, decizii similare au fost luate și pentru edilii din Băicoi, Mizil, Bărcănești, Iordăcheanu, Provița de Sus și Păulești, precum și pentru doi consilieri județeni și 19 consilieri locali: Mizil (5), Albești Paleologu (3), Măgurele (3), Scorțeni (2), Iordăcheanu (4) și Posești (2).
Conform legislației în vigoare, în situația în care mandatul primarului ales la alegerile locale din anul 2016 a încetat înainte de termen, atribuțiile acestuia sunt preluate de către viceprimarul ales, care devine viceprimar cu atribuții de primar.
Pe de altă parte, însă, după cum anunță Instituția Prefectului, nu au fost emise ordine privind încetarea de drept, înainte de termen, a mandatelor primarilor din Podenii Noi și Măgureni, ca urmare a înscrierii acestora pe listele altor partide față de cele pentru care au candidat și au fost aleși la scrutinul precedent.
“Situația celor doi este tergiversată de către persoanele cu atribuții de secretar general în cadrul UAT-urilor Podenii Noi și Măgureni, prin neîntocmirea unui referat constatator obligatoriu, așa cum prevede Codul Administrativ. Ca urmare a acestui fapt, domnul prefect Cristian Ionescu va sesiza Comisia de disciplină a secretarilor generali ai UAT-urilor în vederea analizei situației menționate și luarea măsurilor legale care se impun pentru persoanele cu atribuții de secretar general din cele două unități administrativ teritoriale”.