După EURO 2020 și EURO U19 din 2021, România ar putea găzdui încă un turneu final european, cel Under 21 din 2023, iar stadionul „Ilie Oană” rămâne în calcul pentru a fi din nou gazdă a unor meciuri internaționale.
UEFA a anunțat Federația Română de Fotbal că a aprobat dosarul de candidatură depus pentru EURO U21 din 2023, turneul final unde se vor stabili și cele patru reprezentante europene la Jocurile Olimpice din 2024, de la Paris. Jucătorii ce vor fi eligibili pentru această ediție sunt cei născuți începând cu 1 ianuarie 2000.
Competiția se desfășoară începând din 1978, iar ediția din 2023 ar fi cea cu numărul 24. Până în prezent, cele mai multe titluri continentale la această categorie de vârstă le au Italia și Spania, câte 5, fiind urmate de Anglia, Rusia, Olanda și Germania, fiecare cu câte două.
România a bifat până acum două participări, în 1998 și în 2019, iar pentru ediția din 2021 tricolorii U21 pregătiți de Adrian Mutu sunt la trei meciuri distanță de o nouă calificare.
La Euro U21 participă, începând de la ediția de anul viitor ce va fi găzduită de Ungaria și Slovenia, 16 echipe. Acestea sunt împărțite în 4 grupe, iar cele mai bune două clasate se califică în sferturile de finală.
UEFA va anunța gazda turneului final din 2023 în luna decembrie. În cazul în care România va obține organizarea EURO U21, cele 31 de partide vor fi găzduite pe 8 stadioane din patru orașe, București, Giurgiu, Ploiești și Cluj-Napoca:
Arena Națională – București
Ghencea – București
Giulești – București
Arcul de Triumf – București
“Marin Anastasovici” – Giurgiu
“Ilie Oană” – Ploiești
Cluj Arena – Cluj-Napoca
“Dr. Constantin Rădulescu” – Cluj-Napoca