Agronomia București este prima campioană din cadrul Turneelor Finale de Baschet pentru juniori, eveniment organizat de Federaţia Română de profil la Parcul Municipal Vest din Ploiești, cu sprijinul autorităţilor locale. Agronomia s-a impus, marţi seară, în finala categoriei U20 Masculin, în duelul cu CS U Cluj, scor 42-34.
A fost un meci cu foarte puține realizări ofensive, cele două echipe nereușind să înscrie vreun coș din spatele semicercului. După primul sfert, scorul era 13-8 pentru Agronomia, iar la pauză bucureștenii conduceau cu 22-15. Ardelenii au deschis sfertul 3 cu un parțial de 10-3, dar în cele din urmă Agronomia a intrat înaintea ultimului sfert cu un avantaj de 7 puncte, scor 33-26. În ultimul sfert, trupa antrenată de Milos Sokic s-a impus cu 9-8 și a reușit să obţină al doilea trofeu la U20 din ultimii trei ani.
În finala mică, cei de la CSȘ CSM Sighetu Marmației s-au impus în fața celor de la Dan Dacian București, scor 61-40, cu menţiunea că desprinderea decisivă a realizat-o chiar în ultimul sfert, adjudecat cu 24-6! La finalul competiței, cele trei formații au fost premiate, iar la premiere au respectat distanțarea fizică.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentMercurialul realităţii!
Articolul următorEvenimente