A. M.

Un nou accident în care este implicat un microbuz destinat transportului de persoane s-a petrecut în Prahova. Evenimentul rutier a avut loc ieri dimineață, în comuna Teișani, la fața locului ajungând la scurt timp autospeciale ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Prahova, ambulanțe și mașini de poliție. Trei dintre cele zece persoane din microbuz au fost rănite ușor, iar șoferul autoturismului a fost rănit mai grav (traumatism cranio-cerebral ), dar rănile nu i-au pus, totuși, viața în pericol. În primele ore după producerea accidentului, traficul a fost îngreunat pe DN 1A. După cum ne-au precizat câțiva martori, au existat şi de această dată șoferi care nu au acordat prioritate în trafic utilajelor ISU și ambulanțelor, deși se știe că, atunci când cineva are nevoie de măsuri de prim ajutor, orice secundă contează! Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, din primele cercetări a reieșit faptul că șoferul autoturismului a intrat pe contrasens și astfel s-a produs coliziunea cu microbuzul. Cercetările continuă, însă, până se vor stabili clar toate aspectele legate de modul în care s-a produs nefericitul eveniment. Din păcate, în fiecare an, pe șoselele României, se înregistrează accidente în care sunt implicate microbuze, soldate cu zeci de răniți şi înregistrându-se inclusiv decese.