• Anul acesta, cele mai multe astfel de infracţiuni au fost înregistrate în lunile de stare de urgenţă
Nicoleta Dumitrescu
De luna trecută au intrat în vigoare noi reglementări ce vizează prevenirea combaterii violenţei domestice, prin legea promulgată de către şeful statului fiind mărite pedepsele pentru cei care încalcă ordinul de protecție. Astfel, persoanele care încalcă ordinul de protecție pot fi pedepsite cu închisoare de la șase luni la 5 ani, față de varianta inițială a legii care prevedea o pedeapsă cu închisoarea de la o lună la un an. De asemenea, potrivit legii, persoanele care sunt victime ale violenței domestice pot solicita și beneficia de asistență juridică. Prevederi mai mult decât benefice şi aşteptate , în contextul în care şi la nivelul judeţului Prahova lunar sunt înregistrate zeci de cazuri în care victime ale violenţei în propriile lor cămine sunt , de regulă, femeile. Astfel, potrivit unor date solicitate Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, în 2019 au fost înregistrate aproape 1.700 de infracţiuni de violenţă în familie, anul acesta, în perioada ianuarie –august înregistrându-se alte aproape 1000. De menţionat însă este faptul că pandemia, respectiv măsurile şi restricţiile impuse populaţiei, mai ales pe perioada stării de urgenţă, au afectat armonia, liniştea şi înţelegerea între membrii aceloraşi familii, dovadă că au fost înregistrate numeroase infracţiuni – cele mai multe care au vizat loviri şi alte violenţe- în lunile martie şi aprilie. Totodată, pentru că nu au fost respectate măsurile dispuse în urma emiterii ordinelor de protecţie – de către instanţele de judecată, şi a ordinelor de protecţie provizorii – de către poliţişti, numai până în luna iulie a.c. au fost întocmite peste 30 de dosare penale.
Conform informaţiilor solicitate Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, în anul 2019 au fost înregistrate 1.698 de infracţiuni de violenţă în familie, cele mai multe – peste 900 – având loc în mediul rural. De departe, cele mai multe infracţiuni care au avut loc anul trecut în familie s-au încadrat în categoria „loviri şi alte violenţe” – 1.041 de cazuri, cărora li s-au alăturat 117 cazuri de ameninţare şi 228 de abandon de familie. Şi în acest an s-au înregistrat situaţii similare, de departe cele mai critice situaţii vizând neînţelegerile dintre membrii familiilor multora dintre prahoveni având loc când în România, din cauza pandemiei de coronavirus, a fost instituită starea de urgenţă. Astfel, în perioada ianuarie –august 2020 au fost înregistrate 941 de infracţiuni de violenţă în familie, cele mai multe infracţiuni ce au vizat loviri şi alte violenţe – aproape 70 – având loc în lunile martie şi aprilie. „Cazurile prezentate reprezintă infracţiunile sesizate la nivelul IJP Prahova şi al subunităţilor arondate, în fiecare dintre acestea întocmindu-se dosar penal. De asemenea, în cadrul activităţilor desfăşurate, în funcţie de aspectele constatate, poliţiştii au emis ordine de protecţie provizorii astfel: în anul 2019 – 351, iar în perioada ianuarie –iulie 2020 – 16. Totodată, pentru nerespectarea măsurilor dispuse în urma emiterii ordinelor de protecţie (instanţa de judecată) sau a ordinelor de protecţie provizorii (de către poliţist), au fost întocmite 94 de dosare penale în anul 2019 şi alte 36 în perioada ianuarie – iulie 2020”, ne-au precizat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova. Menţionându-ne că în cele mai multe cazuri de violenţă în familie sesizarea a fost făcută de către victimă – de regulă soţia sau concubina persoanei reclamate – cei de la IJP Prahova ne-au mai specificat faptul că sesizarea infracţiunilor de violenţă în familie poate fi făcută prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, prin plângeri formulate în scris sau oral, direct ori telefonic la sediul unităţilor de poliţie de către persoanele implicate în actele de violenţă domestică. Pe de altă parte, astfel de fapte pot fi aduse la cunoştinţa poliţiştilor şi de către cei care au fost martori atunci când discuţiile în contradictoriu între soţi au degenerat şi au dus inclusiv la acte de violenţă domestică. „Pentru verificarea sesizărilor privind violenţa domestică şi în scopul obţinerii de probe cu privire la aspectele ce fac obiectul sesizării, poliţiştii au dreptul de a pătrunde în domiciliul sau reşedinţa oricărei persoane fizice, fără acordul acesteia, precum şi în sediul oricărei persoane juridice, fără acordul reprezentantului legal al acesteia, dacă sesizarea indică în mod expres că actele de violenţă domestică au loc sau au avut loc în spaţiile respective. Poliţiştii pot folosi forţa şi mijloacele din dotare, în mod adecvat şi proporţional, pentru a pătrunde în domiciliul sau reşedinţa persoanei fizice, precum şi în sediul persoanei juridice. Ulterior, poliţiştii întreprind o serie de activităţi, în funcţie de specificul fiecărei situaţii. Acestea sunt prevăzute în legislaţia în vigoare, printre cele mai uzuale acte normative fiind Codul de provedură penală, Legea nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi Ordinul comun MAI -MMJS nr. 146/2.578/2018 privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violenţă în familie”, ne-au mai precizat reprezentanţii IJP Prahova.