Incepand de astazi, comunitatile rurale din sudul Munteniei au 438 de bucatarese specializate in conservarea fructelor si a legumelor pentru consum public si trei bucatarii in care femeile pot sa-si pregateasca produsele in conditii de igiena, cu echipamente moderne.
Cele trei bucatarii infiintate si dotate prin proiectul „Anotimpuri la borcan – regiunea Sud-Muntenia” se afla in comunele Malu (judetul Giurgiu), Moroeni (judetul Dambovita) si Batrani (judetul Prahova). Ele apartin de cele trei Centre comunitare create de Asociatia React in aceleasi localitati, cu scopul de a sutine, in continuarea, comunitatile rurale. Astfel, pe langa asigurarea spatiului avizat si sigur pentru prepararea conservelor, Centrele comunitare ofera suport in procesul de infiintare si de organizare a afacerilor locale.
Centrele comunitare, bucatariile si cele 438 de femei formate in meseria de lucrator in industria conservelor sunt rezultatele principale ale proiectului „Anotimpuri la borcan – regiunea Sud Muntenia”, implementat de la sfarsitul lunii martie 2014 pana in prezent. Toate aceste femei au obtinut un certificat recunoscut de Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstince si de Ministerul Educatiei, care le atesta pregatirea profesionala. In completarea acestei calificari, femeile au urmat si cursuri gratuite de competente antreprenoriale, in cadrul carora au fost pregatite pentru demararea propriilor afaceri.
„«Anotimpuri la borcan – regiunea Sud Muntenia» este numai unul dintre proiectele prin care am sustinut, in ultimii doi ani, dezvoltarea comunitatilor rurale. Toate femeile inscrise in proiect au fost pregatite pentru reintegrarea pe piata muncii sau demarea unor afaceri, prin care sa-si valorifice pasiunea pentru gatit si sa aduca venituri suplimentare familiei. In plus, am incurajat, in felul acesta, productia de produse romanesti, pregatite de femeile de la tara dupa retete mostenite din batrani” a declarat Anca Stefan, presedinte Asociatia React.
„Ocupare si antreprenoriat rural ȋn regiunea Sud Muntenia” este un proiect de dezvoltare pe termen lung a zonelor rurale din regiunea Sud-Muntenia, implementat si comunicat sub denumirea „Anotimpuri la borcan – regiunea Sud-Muntenia” si cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Investeste in oameni!