• Blejoi – Astra 2 în runda I

Federația Română de Fotbal a stabilit pentru sezonul 2020-2021 un format al Ligii 3, cu 100 de echipe participante împărțite în 10 serii egale, cele trei formații din Prahova care vor combate la acest nivel- CS Blejoi, Astra 2 și nou-promovata CSO Plopeni – urmând să facă parte din seria a V-a, alături de echipe din Brașov (4 la număr), Covasna (două) și Harghita.
Primele două clasate în această serie vor lua parte la o ”dublă” de baraj, dintre primele două clasate în seria 5 – a echipelor prahovene, și seria 6 (unde activează echipe din Dâmbovița, Craiova, Argeș, Teleorman) urmând să promoveze o singură echipă în sezonul 2021-2022 al Ligii 2.
Din Liga a III-a, la finalul celor 18 runde vor retrograda ultimele două clasate din fiecare serie, împreună cu echipa de pe locul 8 cu cea mai slabă linie de clasament.
Ieri, s-a stabilit și programul primei runde, care arată astfel:
CS Blejoi – Astra 2
Corona Braşov – KSE Târgu Secuiesc
Sepsi 2 – ACS Tâmpa Kids
Olimpic Cetate Râşnov – SR Brașov
AFC Odorheiu Secuiesc – CSO Plopeni
De menționat că, dintre echipele prahovene, Astra 2 a ales să dispute meciurile de pe teren propriu vineri, în timp ce CS Blejoi și CSO Plopeni au stabilit că vor juca sâmbăta pe teren propriu. Plopeniul a solicitat ca debutul în noul sezon să se petreacă pe teren străin și nu la Plopeni, unde sunt în desfășurare lucrări de amenajare a arenei (se schimbă porțile, instalații vestiare, etc.). Interesant, primele două runde vor propune câte un derbi local, după ce în prima etapă vom avea Blejoi – Astra (culmea, exact ca și în sezonul trecut, duelul celor două echipe este programat exact la debut), în runda a doua, Astra 2 urmează să joace cu CSO Plopeni, la Ploiești.