Violeta Stoica

Perioada de secetă prelungită prin care trece România poate să genereze mari probleme la alimentarea cu apă în sistem centralizat și nu numai. Lipsa precipitațiilor din această vară, completată de utilizarea în mod excesiv a apei potabile de la rețea pentru udarea grădinilor, ar putea avea efecte pe termen mediu inclusiv pentru locuitorii din orașele și comunele prahovene.
De altfel, șeful Administrației Naționale ”Apele Române”, deși afirmă că există rezerve suficiente de apă în lacurile de acumulare din țară, a solicitat monitorizarea cel puțin săptămânală a rezervelor existente.
În Prahova, de altfel, Hidro Prahova, operatorul județean al rețelei de apă, a fost nevoit să impună în unele zone program special pentru alimentarea gospodăriilor racordate la sistemul public.
Încă din luna aprilie, când se preconiza apariția unor probleme cauzate de secetă, pe perioada verii acestui an, operatorul județean atenționa asupra posibilității luării unor măsuri restrictive, dacă populația nu renunță la obiceiul de a folosi apa de la rețea pentru grădinile din gospodărie.

Prahova are două lacuri de acumulare ce aparțin Administrației Naționale Apele Române – cel de la Paltinu și cel de la Măneciu – principalele surse de apă pentru locuitorii județului nostru. Deocamdată, capacitatea celor două lacuri de acumulare nu reprezintă o amenințare pentru prahoveni, iar directorul general al Administrației Naționale Apele Române, Ervin Molnar, a anunțat că, în prezent, există rezerve de apă suficiente pentru alimentarea cu apă în sistem centralizat, la nivelul celor 43 de lacuri pe care Administrația Națională ”Apele Române” și Hidroelectrica S.A. le au în administrare, printre care se află și cele de la Măneciu și Paltinu, rezerva totală de apă este de 3,81 miliarde mc de apă, iar coeficientul mediu de umplere în principalele lacuri este de 87%. Astfel, conform specialiștilor, se poate asigura necesarul de apă din principalele lacuri de acumulare destinat alimentării cu apă a populației în sistem centralizat, dar și pentru celelalte folosințe de apă, în limita stocului disponibil.
Cu toate acesta, însă, pentru sporirea monitorizării fenomenului de secetă de la nivel național, s-a dispus unităților bazinale de apă transmiterea unui raport săptămânal, pentru a avea o evidență mai detaliată a distribuției cu privire la rezerva de apă disponibilă, precum și a modului de gestionare a situației volumelor de apă.
Potrivit informațiilor oficiale, pe 1 septembrie, în lacul de acumulare de la Paltinu (aflat pe râul Doftana) erau 39,53 milioane de metri cubi de apă (la o capacitate totală de 47,11 milioane de metri cubi), iar în lacul de acumulare de la Măneciu (aflat pe râul Teleajen), erau 20,97 milioane de metri cubi de apă, la o capacitate de 38,02 milioane de metri cubi.

Apă cu program în multe localităţi prahovene

Prima săptămână din luna septembrie îi prinde pe locuitorii din Gornet Cricov, Tomșani, Ceptura, Mizil, Baba Ana, Gura Vadului, Boldeşti-Grădiştea, Călugăreni, Fântânele, Vadu Săpat, Jugureni, Fulga, Ciorani cu program pentru apa de la rețeaua din sistem centralizat, tocmai din cauza consumului extrem de mare din ultima perioadă.robinet apa
Societatea Hidro Prahova a anunțat că se confruntă în această perioadă cu un nivel extrem de ridicat al consumului de apă potabilă, pe un fond de secetă excesivă. Astfel că ar putea fi necesar ca pe timp de noapte și parțial în anumite intervale din cursul zilei, societatea să introducă un program de distribuție, în scopul refacerii rezervelor de apă. Măsura se va aplica numai dacă va exista riscul ca, în timpul zilei, apa să nu poată fi furnizată în regim continuu, la parametrii de debit și presiune corespunzători, la nivelul branșamentului utilizatorului. Comparativ cu săptămâna precedentă, în ciuda avertismentelor societății, nu s-a constatat o scădere a consumului de apă potabilă, iar nivelul redus al precipitațiilor nu a dus la o creștere a rezervelor de apă care să dea posibilitatea să se renunțe la furnizarea apei conform unui program.
Hidro Prahova precizează că a informat primăriile localităților nominalizate cu privire la necesitatea distribuirii apei conform unui program, în funcţie de condiţiile precizate, aceasta fiind singura soluţie tehnică de furnizare a apei pentru toți abonații din aceste zone. Se face apel din nou către abonați să renunțe la utilizarea resurselor existente în activități agricole și de grădinărit, în scopul evitării unor deficiențe în procesul de distribuție.