V. S.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova a desfăşurat, în perioada 15 iunie – 24 august 2020, o campanie de verificare a modului în care angajatorii respectă prevederile legale referitoare la suspendarea şi executarea contractelor individuale de muncă.
În domeniul relaţiilor de muncă, s-au efectuat 307 controale, în urma cărora s-au aplicat amenzi pentru muncă nedeclarată, în valoare totală de 771.800 de lei. Inspectorii de muncă au identificat 44 persoane care au fost primite la muncă în lipsa formelor legale de angajare, din care 6 persoane prestau activitate, chiar dacă aveau contractele individuale de muncă suspendate. Totodată, un angajator a fost sancţionat cu 20.000 de lei pentru că utiliza munca nedeclarată, persoana identificată lucrând fără forme legale, fiind un minor cu vârsta de până în 18 ani.
Printre neconformităţile constatate cu ocazia derulării activităţilor de control desfăşurate atât pe timpul nopţii, cât şi în zilele de repaus săptămânal, pe lângă prestarea de muncă nedeclarată, se numără şi nerespectarea prevederilor legale care reglementează repausul săptămânal, munca suplimentară, munca în timpul sărbătorilor legale, precum şi condiţiile de exercitare a activităţii pe timp de noapte. Pentru aceste neconformităţi, inspectorii de muncă au dispus măsuri de remediere a deficienţelor şi au aplicat amenzi în valoare totală de 61.800 de lei.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova precizează că monitorizează situațiile de încălcare a prevederilor Codului Muncii referitoare la munca nedeclarată și va acţiona pentru intrarea în legalitate şi sancţionarea comportamentelor abuzive ale angajatorilor manifestate mai ales pe perioada stării de alertă, prin utilizarea forţei de muncă a salariaţilor ale căror contracte de muncă au fost sau sunt suspendate în condiţiile actelor normative specifice acestei perioade.