După vreo două săptămâni de negocieri privind rezilierea contractului său, scadent în vara anului viitor, tunisianul Hamza Younes s-a despărțit de Petrolul Ploiești. Atacantul, căruia i s-a reproșat randamentul slab (fără gol marcat în campionat) și-a încheiat pe cale amiabilă contractul , jucătorul de 34 de ani fiind în topul salariilor”, astfel că Petrolul a reușit să facă astfel ”ceva economie în buget”.
Atacantul și-a luat la revedere de la Petrolul printr-o postare pe contul său de Instagram, anunțând, totodată, că va rămâne suporterul echipei.
”Este la revedere! Dar voi sprijini mereu Petrolul, indiferent de situaţie! Sper să văd această echipă mereu reuşită”, a fost mesajul lui Hamza Younes.
Cu Farul, marți; azi și mâine – alte meciuri amicale
Petrolul va ”închide” runda de debut din eșalonul secund, marți- 1 septembrie fiind ziua când se va ”produce” prima apariție oficială sub comanda lui Viorel Moldovan. Până atunci, astăzi și mâine, galben-albaștrii au ”inflație” de meciuri amicale contra unor echipe de eşalon 3, urmând să dispute încă două partide test, utile pentru omogenizarea unui lot în care au fost foarte multe schimbări.
Altfel, s-au anunțat și meciurile televizate în prima rundă, programul acestora fiind următorul:
Sâmbătă, 29 August – ora 15.30
FC Universitatea Craiova 1948 – Ripensia UVT
Duminică, 30 August – ora 13.00
Viitorul Pandurii Tg. Jiu – FC Rapid 1923
Luni, 31 August – ora 17.30
Aerostar Bacău – FC Universitatea Cluj
Marţi, 1 Septembrie – ora 19.30
FC Petrolul Ploiești – FC Farul Constanța