Nicoleta Dumitrescu

Pe vreme de pandemie, nu doar virusurile înregistrează mutaţii, ci chiar și festivismul! Dar nu orice festivism, ci unul considerat mai de clasă, în condiţiile în care s-a ajuns ca, la începerea unei investiţii, banala panglică tricoloră să fie înlocuită cu… artificii! Așa s-a întâmplat marţi, când la lucrările la lotul doi al Centurii București Sud inaugurarea s-a făcut cu artificii tricolore. De ce? Poate pentru că erau de faţă șeful Guvernului și ministrul Transporturilor, poate pentru că aceeași zi fusese ultima când candidaţii la alegerile locale mai puteau să-și depună dosarele de candidatură? Răspunsul poate fi una dintre cele două variante dar pot, foarte bine, să fie și cuplate, numai că, așa cum era și de așteptat, momentul artificiilor – în plină zi, dar și pentru startul unei lucrări de infrastructură rutieră – a stârnit un șir lung de ironii pe reţelele de socializare, chit că ministrul s-a disculpat ulterior cum că n-ar fi știut de momentul pirotehnic, evenimentul fiind organizat strict de către constructor.

Indiferent a cui a fost ideea ca, în loc de panglică, startul să fie marcat cu artificii, și tricolore, momentul a fost mai mult decât jenant, în condiţiile în care, se știe, România stă mai mult decât prost la capitolul drumuri noi! Iar asta o știu foarte bine toţi cei care ani la rând nu au făcut altceva decât să facă promisiuni peste promisiuni, fără ca loturile de autostrăzi de pe hârtie să prindă și viaţă. Iar unul dintre exemple este mult trâmbiţata autostradă care să scape DN1, către Valea Prahovei, de coada de mașini, fără să mai aducem aminte inclusiv de ameninţările cu mandatul pus pe masă ale unor foști premieri și miniștri de Transporturi, făcute în ani electorali inclusiv în Prahova, susţinând că dacă nu se va realiza, atunci ei vor renunţa la funcţii. De renunţat la funcţii evident că n-au renunţat, calvarul deplasării cu mașina către staţiunile de pe Valea Prahovei fiind simţit, la sfârșit de săptămână, ba chiar și în zile lucrătoare, os pe os, și nervi peste nervi, de toţi șoferii blocaţi în trafic între Nistorești și Comarnic. Marţi seară, după ce artificiile tricolore i-au bucurat privirea, actualul ministru al Transporturilor a ţinut să declare că autostrada Comarnic-Brașov poate fi considerat etalonul bătăii de joc la adresa infrastructurii românești! Nu-l contrazicem! Însă, dincolo de un festivism exagerat, planurile în ceea ce privește drumurile patriei au rămas tot pe hârtie, asta în ciuda faptului că s-au tocat bani serioși, nu glumă, pe zeci de proiecte, pe rectificări ale ideilor iniţiale, și asta tot din cauza faptului că, în ani electorali, dă bine să se scoată de la naftalină vechile răni ale infrastructurii rutiere.
2020 fiind și el tot an electoral, aruncându-se cu noroi în promisiunile fostelor guvernări, din nou, iată, se reiau vechile planuri și sunt scoase la înaintare mult împrospătate.
Astfel că, din nou, și acest tronson a fost repus pe lista priorităţii- priorităţilor, punându-se pe tapet celebra promisiune ”la toamnă demarăm lucrările…” Cum însă toamna cad inclusiv și frunzele, nu este exclus ca, și de această dată, noua promisiune să se veștejească!
Cum însă festivismul a dat deja dovadă că, pe timp de pandemie, suferă mutaţii, nu ar fi exclus ca și promisiunile electorale din acest an să fie de același calibru. Este posibil orice, și asta deoarece s-a considerat mereu, de către candidaţi, că drumurile și bunăstarea românilor sunt cuvintele care ar da cel mai bine la electorat înainte de a fi chemat la urne!