N. Dumitrescu

Ieri, şi Alianţa USR PLUS a depus dosarele de candidatură, atât pentru funcţia de primar al municipiului reşedinţă de judeţ, cât şi pentru Consiliul Local Ploieşti. La funcţia de primar, candidat este Răzvan Enescu, preşedintele PLUS Prahova, liderul USR Prahova, Mihai Poliţeanu, deschizând lista de candidaţi pentru legislativul ploieştean. De menţionat că, dintre toţi candidaţii care au trecut până acum pe la Biroul Electoral de Circumscripţie Ploieşti, reprezentanţii alianţei menţionate au ţinut să iasă în evidenţă nu doar prin echipa care i-a însoţit în vederea depunerii dosarelor, ci şi prin faptul că inclusiv măştile de protecţie a feţei aveau atât însemnele celor două partide, cât şi sloganul de campanie. „Echipa cu care Alianţa USR PLUS vine în faţa ploieştenilor la aceste alegeri locale este o echipă nouă, tânără. Pe hârtie, Ploieştiul arată foarte bine, însă, în realitate, este aşa cum arată acum. Tocmai de aceea noi venim în faţa ploieştenilor cu oameni care au CV-uri reale, care sunt oameni cinstiţi şi vor să realizeze ceva, cu adevărat, pentru Ploieşti. Ploieştiul trăieşte în momentul de faţă un anacronism, în sensul că şi alţi foşti primari sunt candidaţi, în condiţiile în care chiar ei sunt cauza problemelor din acest oraş, pe care n-au reuşit să le rezolve până acum”, a declarat Răzvan Enescu. Menţionând că lista de candidaţi a alianţei USR PLUS este mai bună decât toate cele propuse de celelalte formaţiuni politice, la rândul său, şi Mihai Poliţeanu a ţinut să menţioneze: „Răzvan Enescu a făcut pasul către politică deoarece a văzut că Ploieştiul merge din rău în mai rău, fiind suma neperformanţei vechilor primari şi consilieri locali. Prioritatea noastră în Ploieşti este curăţenia: de corupţie, de mizerie şi de poluare”.