Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a declarat la Digi24 că este probabil ca „circa jumătate de milion de oameni din România să fi trecut deja prin boală”, iar în momentul apariției unei astfel de infecții virale, cum este și coronavirusul, „numărul de cazuri diagnosticate este mult mai mic decât numărul real de cazuri pentru că foarte multe persoane sunt asimptomatice sau fac forme ușoare care îi determină să nu se prezinte la medic”, potrivit Hotnews.
„Probabil că circa jumătate de milion de oameni din România au trecut deja prin boală, dar dacă ne gândim procentual, asta înseamnă undeva în jur de 2,5% și asta înseamnă că avem un coeficient de multiplicare între 8 și 10, între numărul de cazuri diagnosticate și numărul real de cazuri. Acest lucru a fost dovedit în toate țările care și-au încheiat studiile de seroprevalență. Al nostru este în curs de desfășurare la nivelul INSP. Probabil că cifrele vor fi între 2 – 3% seroprevalență, adică persoane care au trecut prin infecție în România”, a spus Rafila.
Cât privește imunizarea în masă, „suntem foarte departe” de acest fapt, susține el. „Nicio țară nu este într-o astfel de situație. Chiar regiuni care au trecut printr-un număr mare de infecții cu coronavirus nu depășesc 15 – 20%, iar la noi e undeva între 2,5 – 3%. Ca să putem vorbi de imunizare în masă trebuie să ne apropiem de 70% din populație trecută prin infecție, iar lucrul acesta s-ar întâmplă în câțiva ani de zile. Sperăm că această cifră să fie obținută prin vaccinare și nu prin îmbolnăvire”, a mai spus Rafila.