Un pacient va putea fi transportat la Bucureşti în 20 de minute
Nicoleta Dumitrescu
Începând de ieri, Sinaia – cea mai cunoscută staţiune de pe Valea Prahovei – a fost inclusă, oficial, pe harta heliporturilor din România care deservesc unităţile sanitare. Este, de altfel, singurul cu scop medical din Prahova, heliportul făcând parte dintre cele 29 de puncte naționale ce oferă posibilitatea transportului aerian în regim de urgență, asigurând preluarea pacienților de pe toată Valea Prahovei. Ieri, a avut loc ceremonia de acreditare a Heliportului din Sinaia, alături de Vlad Oprea- primarul orașului Sinaia, fiind prezenţi subprefectul judeţului Prahova – George Brezoi, primarul orașului Azuga – George Barbu, Mariana Miu – managerul Spitalului Orășenesc Sinaia, dar și reprezentanți ai Inspectoratului General de Aviație al M.A.I., ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Şerban Cantacuzino” al Judeţului Prahova, ai Salvamont Prahova şi ai Serviciului de Ambulanță Județean Prahova. Cu această ocazie s-au realizat și prima ridicare de la sol și un zbor de recunoaștere cu un elicopter SMURD de pe Heliportul “SOS Sinaia”, utilizând pista amenajată în curtea Spitalului din Sinaia. Investiţia, în valoare de aproximativ 200.000 de lei, a fost suportată de la bugetul local al oraşului, lucrările fiind demarate la începutul pandemiei, respectiv la jumătatea lunii martie, fiind unul dintre proiectele mai mult decât necesare pentru Valea Prahovei. De altfel, ieri, la inaugurarea heliportului, primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, a ţinut să declare:”Investițiile în dezvoltarea sistemului medical sinăian sunt o prioritate pentru mine, iar de la trecerea Spitalului orășenesc Sinaia, în 2009, în subordinea Consiliului Local Sinaia, s-au făcut anual lucrări de reabilitare a clădirilor și achiziții de echipamente și instrumentar medical de ultimă generație. Ne pregătim să finalizăm spitalul nou pentru care avem deja dotările asigurate din fonduri europene. În luna martie a.c., am demarat construirea Heliportului S.O.S Sinaia cu sprijinul Departamentului pentru Situații de Urgență și al Inspectoratului General de Aviație al M.A.I., care au urgentat procedura de acreditare și includerea noastră pe lista heliporturilor disponibile pe teritoriul României, în proximitatea spitalelor. Astfel, pot fi transportați pe cale aeriană pacienții critici proveniți din unitățile sanitare de pe o rază de 70 de km de Sinaia. Prin acest proiect vital pentru Valea Prahovei am reușit să reducem durata de transfer spre o unitate spitalicească din București la doar 20 de minute. Heliportul este o completare a măsurilor pe care le-am luat pentru sănătatea și siguranța locuitorilor de pe valea superioară a Prahovei, dar și a turiștilor care vin la Sinaia. Investiţia a fost realizată în această perioadă de pandemie, când am simțit nevoia să susținem mai mult partea de sănătate. De fapt, este doar o componentă a investițiilor în sănătate, alături de modernizările făcute la centrele de triere din afara spitalului, la izolator și la dotările pe care le-am făcut pentru ca Spitalul Sinaia să fie cât mai sigur. La rândul său, subprefectul George Brezoi a menţionat: „În momentul de față, din Târgu Mureș și până în București, heliportul de la Sinaia este singurul care deservește un spital. Era necesară o astfel de investiţie, mai ales pentru partea de turism și riscurile asociate existente pe Valea Prahovei”. Mai exact, beneficiarii direcți ai investiţiei inaugurate ieri vor fi din orașele Sinaia, Bușteni, Azuga, Predeal, Râșnov, Moroieni, Comarnic, Breaza, Câmpina, Bănești, Băicoi, Blejoi și din comunele și satele din împrejurimi.