Șapte turişti s-au rătăcit, în această seară, pe traseul Crucea Caraiman – Cabana Caraiman din Masivul Bucegi, echipele de jandarmi montani şi salvamontişti plecând pe munte pentru recuperarea acestora.Persoanele în cauză au fost găsite de către salvatori la scurt timp astfel: echipa de Salvamont a recuperat doua persoane de sex feminin cu ajutorul unui atv, iar echipajul de jandarmi a recuperat restul grupului de turişti. Pe drumul de întoarcere către telecabina Buşteni, echipa de salvamont a facut joncţiunea cu jandarmii montani, predând astfel pentru coborârea cu telecabina şi cele 2 persoane pe care le transporta cu atv-ul.
Cei în cauză nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, deși în grupul respectiv se afla o persoană care avea unele afecţiuni medicale şi acuza amețeli.
Turiștii au fost coborâți până la telecabină, urmând a fi transportaţi pe cablu până în Buşteni.