F.T.
Potrivit unui comunicat al Asociației tinerilor profesioniști din toate profesiile juridice care promovează leadershipul și inițiativa în justiție – Liderjust – comuna Filipeștii de Pădure a fost aleasă drept loc de derulare a unui proiect pilot prin care se urmărește instruirea cetățenilor cu privire la drepturile pe care le au în raport cu autoritățile locale – “Fii informat, nu ignorant”.
După cum ne-a precizat Costel Morărescu, primarul comunei, “la sediul primăriei s-au prezentat reprezentanți ai acestei asociații, care ne-au spus că intenționează, împreună cu avocați și alte persoane din sistemul judiciar, să deruleze un proiect în localitate, acesta fiind programat să se desfășoare până în data de 5 decembrie“.
În același comunicat al Liderjust, se mai precizează: “«Fii informat, nu ignorant!»” răspunde unei realități din societatea românească, reprezentată de accesul scăzut al cetățeanului la informația relevantă exercitării drepturilor de care acesta beneficiază în raport cu statul. Proiectul cuprinde acțiuni de informare în acele comunități care beneficiază de acces redus la informație de natură juridică, fiind organizat de către Asociația Liderjust, cu sprijinul Programului pentru Statul de Drept Europa de Sud-Est al Fundației Konrad Adenauer.
Comuna Filipeștii de Pădure, cu aproximativ 10.000 de locuitori – a fost aleasă pentru desfășurarea etapei pilot a proiectului, având statut de comunitate defavorizată. Temele abordate vor acoperi noțiuni referitoare la rolul autorităților publice, pensii, dreptul muncii și securității sociale. Conștientizarea importanței cunoașterii legislației, creșterea interesului pentru proiectele și cauzele de interes local sau încurajarea altor acțiuni ce țin de democrația participativă sunt câteva dintre aspectele ce se doresc a fi stimulate, numărul de cetățeni vizat pentru a lua parte la aceste prezentări fiind de cel puțin 100”.














