N.Dumitrescu

În plină pandemie, sistemul sanitar din Prahova are capacitatea să demonstreze că nivelul actului medical este unul de calitate, atât prin profesionalismul medicilor, cât și prin dotările existente în unitățile sanitare. Este cazul Spitalului orășenesc din Urlați căruia, printr-un ordin semnat- pe data de 4 august a.c.- de către Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate, i se atestă reîncadrarea din categoria a V-a în categoria a II-a de acreditare, respectiv de la ultima categorie – ”nivel de competență limitat”, la ”nivel de competenţă înalt”. În acest caz, se poate spune că Spitalul din Urlați renaște din propria cenușă, având în vedere faptul că acesta s-a aflat, în urmă cu nouă ani, pe vremea când premier era Emil Boc, pe lista celor 67 de unități sanitare de la nivel național pentru care s-a decis închiderea, considerate la vremea aceea că sunt ”neperformante”. Astfel, pe data de 1 octombrie 2012, după demersuri repetate atât ale autorității locale, cât și județene, pentru a fi asigurată asistența medicală celor peste 50.000 de locuitori de pe Valea Cricovului, s-a reușit redeschiderea oficială a Spitalului Orăşenesc Urlaţi, unitate medicală închisă în urma restructurării operate în sistemul sanitar în luna aprilie 2011. Ulterior, foto-spital-urlati-1alături de administrația județeană prahoveană, numeroase societăți comerciale din zonă au participat, prin sponsorizare, la dotarea cu aparatură a spitalului, astfel încât instituția medicală să recupereze perioada cât timp a fost sistată activitatea și să reușească să o ia de la capăt. Și a reușit, victoria depășirii nivelului de competență limitat al unității sanitare fiind făcută publică de managerul spitalului, chiar pe pagina de facebook a unității sanitare: ”Acum 4 ani, împreună cu o echipă tânără și ambițioasă am pornit la un drum lung și anevoios, acela al acreditării. După multă muncă depusă, cu ambiție și perseverență, azi, unul din obiectivele majore ale Spitalului Orășenesc Urlați a fost atins. Printr-o participare permanentă, întregul colectiv format atât din angajați, cât și din colaboratori, cu o susținere permanentă a administrației publice locale, și-a văzut eforturile răsplătite. În acest moment suntem printre puținele unităti medicale acreditate în categoria a II-a, categorie care ne face cinste și, în același timp, ne motivează pentru a menține permanent standardele pe care le-am atins și, de ce nu, pentru a le îmbunătăți. Mulțumesc tuturor celor care au participat activ pentru obținerea acestei acreditări! Manager, Gabi Cismaș”.
În momentul de față, așa cum arată și organigrama, Spitalul din Urlați are cameră de gardă, pentru internare continuă fiind asigurate 67 de paturi, iar pentru spitalizare de zi – 5 paturi. Există secții de medicină internă, compartimente pentru pediatrie, chirurgie generală, obstetrică-ginecologie, ATI, laboratoare de analize medicale, de radologie și imagistică medicală, farmacie, bloc operator și bloc alimentar, ambulatoriu integrat al spitalului- cu cabinete de specialitate.