Aflat într-o mare incertitudine în această perioadă cu Covid-19, handbalul românesc vede lumina de la capătul tunelului. Federația Română de Handbal a anunțat cluburile unde, când și în ce condiții se pot desfășura turneele Final Four ale Cupei României, dar și turneele de promovare.
În perioada 26-30 august au fost programate și cele două turnee de promovare, locația desemnată fiind Cheile Grădiștei! La feminin au confirmat participarea șase echipe, Activ Prahova Ploiești urmând să facă parte din Grupa 2, alături de HCF Piatra Neamț și Crișul Chișineu-Criș.
În Grupa 1 au fost repartizate echipele CSM Galați, CSU Știința București, Dacia Mioveni.
În 26-28 august se dispută partidele din grupe, iar în ultimele două zile meciurile semifinale și finale. Primele patru clasate promovează în Liga Florilor.
La masculin au confirmat participarea patru echipe: CSU din Suceava, CSM Botoșani, Unirea Sânnicolau Mare și CSM Alexandria. Meciurile se dispută în 26-28 august sub formă de turneu, iar primele două promovează în Liga Zimbrilor.
Programul jocurilor pentru turneele de promovare de la Cheile Grădiștei ar fi următorul:

Ziua 1 – Miercuri, 26 August
10.00: Joc 1 Masculin: CSU din Suceava – CSM Alexandria
13.00: Joc 2 Masculin: CS Unirea Sânnicolau Mare – Magnum Botoșani
16.00: Joc 3 Feminin- Grupa 1: CSM Galați – CSU Știința București
19.00: Joc 4 Feminin-Grupa 2: CS Activ Prahova Ploiești – ACS Chișineu Cris

Ziua 2 – Joi, 27 August
10.00: Joc 5 Masculin: Magnum Botoșani – CSM Alexandria
13.00: Joc 6 Masculin: CS Unirea
Sânnicolau Mare – CSU din Suceava
16.00: Joc 7 Feminin-Grupa 1: CS Dacia Mioveni – CSU Știința București
19.00: Joc 8 Feminin-Grupa 2: HCF Piatra Neamț – ACS Chișineu-Cris

Ziua 3 – Vineri, 28 August
10.00: Joc 9 Masculin: CSM Alexandria – CS Unirea Sânnicolau Mare
13.00: Joc 10 Masculin: CSU din Suceava – Magnum Botoșani
16.00: Joc 11 Feminin-Grupa 1: CSM Galați – CS Dacia Mioveni
19.00: Joc 12 Feminin-Grupa 2: HCF Piatra Neamț – CS Activ Prahova Ploiești

Ziua 4 – Sâmbătă, 29 August
12.00: Joc 13: Loc 5 – 6: loc 3 grupa I – loc 3 grupa a II-a
15.00: Joc 14: Semifinala 1: loc 1 grupa I – loc 2 grupa a II-a
18.00: Joc 15: Semifinala 2: loc 1 grupa a II-a – loc 2 grupa I

Ziua 5 – Duminică, 30 August
10.00: Joc 16: Loc 3 – 4 (Finala mică): învinsa Semifinala 1 – învinsa semifinala 2
13.00: Joc 17: Loc 1 – 2 (Finala mare):câștigătoare Semifinala 1 – câștigătoare Semifinala 2

Sigur că toate aceste competiții se vor putea relua în baza unor planuri riguroase, cu respectarea unui protocol medical care are ca scop reducerea la minimum a riscului apariției de Covid-19.
Fiecare echipă va transmite către FRH lista nominală a participanților la turneu, cât și rezultatul testării RT-PCR efectuate cu maximum 48 de ore înainte de începerea turneelor. Lista nominală poate fi completată de fiecare echipă cu maximum 25 de persoane. Acestea pot fi jucători sau oficiali ai echipei. Nu este permis accesul în hotelul unde vor fi cazate echipele și la săli a reprezentanților echipelor și a oficialilor F.R.H. care nu au efectuat test RT-PCR cu rezultat negativ.
Componenții echipelor (jucători și oficiali de echipă) şi oficialii F.R.H. desemnați pentru a oficializa turneul vor fi cazați în regim de cantonament pe toată durata desfășurării evenimentului. Dacă, în orice moment, una dintre persoanele participante la turneu dezvoltă simptome Covid-19, aceasta se izolează și se testează RT-PCR.
La intrarea în hotel fiecare persoană va efectua triajul epidemiologic: măsurarea temperaturii și completarea formularului tip (da/nu), sub semnătură. În cazul în care temperatura înregistrată are o valoare de 37.3 grade sau mai mult, persoanei în cauză îi va fi interzis accesul, respectiv cazarea în hotel. Fiecărei echipe îi va fi atribuit câte un etaj separat. Arbitrii și observatorii vor avea, de asemenea,un etaj/palier diferit față de cel al echipelor.
Fiecare grup (echipe, oficiali F.R.H.) va servi masa în regim catering sau într-un spațiu amenajat în aer liber, în funcție de disponibilitățile hotelului. În cazul în care masa se va servi în spațiu special amenajat, în aer liber, echipele vor avea program diferit de servire a mesei astfel încât să nu se intersecteze și de preferat spațiu propriu pentru servirea mesei.
Dacă totul va decurge bine cu aceste evenimente, probabil că se va da OK-ul și pentru începerea campionatelor interne, sub formă de turnee în primă fază. Liga Zimbrilor nu mai poate însă începe pe 19 august, iar Liga Florilor, pe 27 august.