Octavian Nan a trecut ”în lumea celor drepți”, iar vineri va fi condus pe ultimul drum! Celor tineri, numele poate nu le spune mare lucru… Și totuși, a fost o vreme, ce vreme, ce vremuri, când multe începeau în Ploiești cu Octavian Nan.
O echipă de fotbal ajunsă în Liga I, un stadion construit, o rafinărie care se regăsea, la acel moment, în toate topurile, mii de oameni care ”depindeau” de priceperea acestuia în meseria de ”director petrolist”! Rafinăria Astra era un fel de ”perlă” a Ploieștiului, cine muncea aici era ”bun”, cine ajungea și prin biroul directorului Octavian Nan era ”mare”… Pentru că Nan a fost, înainte de toate, un lider! Un lider înțelept, respectat, profesionist, care a rezistat, cât a putut, cum a putut!
Timpul și timpurile nu iartă pe nimeni, iar timpul a ”măcinat” mult din personalitatea celui care a fost Octavian Nan, apoi, din sănătatea omului Octavian Nan, ultimii ani din viața acestuia fiind petrecuți discret, departe de tumultul anilor 90-2000! Discret, dar demn!
Dumnezeu să vă odihnească în pace, domnule Director!