*Primarul Dumitru Duca va depune însă o coroană de flori la monumentul eroilor, iar preoţi vor oficia slujba de pomenire
Luiza Rădulescu Pintilie
Mii de oameni ar fi urmat să străbată, pe 6 august, aşa cum au făcut în fiecare an,” Drumul Mare de pe Plai”, ca să ajungă din centrul comunei Ceraşu în cimitirul de la „Tabla Buţii”, în care sunt îngropaţi sute de ostaşi cunoscuţi şi necunoscuţi căzuţi în luptele purtate în această zonă în august-octombrie 1916. În ziua marelui praznic creştinesc al „Schimbării la Faţă”, din anul 1922 şi până anul trecut, întreruptă doar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, s-a desfăşurat la locul de îngropăciune al eroilor militari ce s-au luptat vitejeşte pentru întregirea României Mari un înălţător ceremonial religios şi militar, la care au participat oameni veniţi din patru zări.
Însă, anul acesta, măsurile restrictive impuse în contextul pandemiei de coronavirus coboară apăsător şi peste altarul de piatră de la aproape 1400 de metri înălţime, unde nu se va mai putea desfăşura ceremonia care a făcut atâtea inimi să vibreze.
Primarul Dumitru Duca, cel care organizează, de mai bine de 20 de ani, ceremoniile militare şi religioase care au transformat, an de an, pentru ceasuri bune, cimitirul de la Tabla Buţii- în care îşi dorm alături somnul de veci ostaşi români şi ostaşi dintre cei ridicaţi cu vrăjmăşie asupra pământului sfânt al ţării lor – într-un loc de pomenire, de recunoştinţă, de mândrie naţională şi de regăsire a identităţii, aproape nici nu-şi găseşte cuvintele pentru a vorbi despre decizia neorganizării manifestării pe care a numit-o atât de sugetiv „Columnă pentru nemurire”. Însoţit de câţiva reprezentanţi ai administraţiei locale şi de preoţi din Protoieria Vălenii de Munte, va străbate însă vechiul drum al dacilor şi va aşeza o coroană la monumentul ce veghează în cimitirul de la Tabla Buţii crucile de piatră aşezate la căpătâiul sutelor de eroi, iar după rânduiala creştină răsuna-va, cu pioşenie, „Veşnica pomenire”. Anul trecut, a fost însoţit de întreaga suflare a comunei, de oameni de toate vârstele veniţi din aşezările învecinate, dar şi din judeţele de graniţă Buzău, Braşov şi Covasna. Cu un an înainte- în „Anul Centenarului „- o mare de oameni i-a fost alături în rugă şi în hotărârea de a duce mai departe sfânta datorie a neuitării celor care s-au jertfit pentru patria şi neamul lor. Inamic nevăzut, coronavirusul întrerupe, pentru a doua oară , ceremonialurile a căror emoţie şi solemnitate urcau până la cer. Însă doar pentru a adânci şi mai mult, în inimi, recunoştinţa şi neuitarea datorate de generaţiile de azi atât de bravilor lor înaintaşi.