F.T.
Specialiştii în investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Ploiești au descins, miercuri, la trei locaţii din Prahova, respectiv la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de tâlhărie calificată, lipsire de libertate și conducere fără permis.
„Din cercetări a rezultat faptul că, la începutul lunii iunie, persoanele bănuite ar fi săvârșit asupra unui bărbat o infracțiune de lipsire de libertate și, totodată, ar fi sustras, prin violență, bunuri personale și bani. Totodată, una dintre persoanele bănuite ar fi condus un autoturism deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, precizează reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, într-un comunicat de presă.
De la domiciliile acestora au fost recuperate bunuri și bani, ce par a face obiectul activității infracționale. În urma perchezițiilor și a probatoriului administrat, trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore. Prejudiciul cauzat de către persoanele bănuite a fost estimat la aproximativ 7.000 de lei.