Pe lângă meciuri ale Naționalei ”mari”, stadionul ”Ilie Oană” va găzdui și un turneu final, UEFA anunțând perioada de desfășurare a Campionatului European U19, turneu final pe care îl va găzdui țara noastră, unde și Ploieștiul este ”parte activă”.
Euro U19 din 2021 ce va avea loc în România va reuni 8 echipe, urmând să se dispute un total de 15 partide. Turneul va debuta pe data de 30 iunie 2021, iar finala competiției se va desfășura pe 13 iulie.
Reprezentativa tricoloră U19 pregătită de Daniel Oprescu este calificată direct, din postura de gazdă. Naționala de juniori avea programate în acest an mai multe acțiuni de pregătire care au fost însă anulate din cauza efectelor pandemiei COVID-19.
Patru stadioane din București, Ploiești și Voluntari au fost nominalizate de FRF în dosarul câștigător de candidatură! UEFA va confirma arenele în urma vizitei de lucru pe care o vor face reprezentanții forului continental până la finele acestui an, acestea fiind:
Stadionul “Ilie Oană” – Ploiești (15.073 locuri)
Stadionul “Giulești” – București (14.047 locuri)
Stadionul “Arcul de Triumf” – București (8.155 locuri)
Stadionul “Anghel Iordănescu” – Voluntari (4.518 locuri).
Astfel, vara viitoare, România va fi gazda a două competiții continentale. Patru partide de la EURO 2020 mutat anul viitor se vor juca pe Arena Națională, pe 13, 17 și 21 iunie (faza grupelor), respectiv 28 iunie 2021 (optime de finală).