Credincioşii musulmani selecţionaţi pentru hajj au început ieri marele pelerinaj care se desfăşoară anul acesta în format foarte restrâns şi în mijlocul unor norme sanitare sporite în contextul pandemiei de coronavirus, relatează AFP, potrivit Agerpres. În mici grupuri având fiecare câte un ghid, credincioşii au început ritualurile pelerinajului înconjurând de şapte ori Kabaa, în sensul contrar acelor de ceasornic şi situată în centrul Marii Moschei de la Mecca, potrivit imaginilor difuzate de posturile saudite de televiziune. Purtând măşti şi respectând distanţa fizică, pelerinii au făcut ocolul în şir indian în jurul construcţiei cubice spre care se întorc cu faţa toţi musulmanii atunci când se roagă, sub ochiul vigilent al poliţiştilor şi agenţilor de pază.
Presa străină nu a fost autorizată anul acesta să acopere ceremonia care de obicei se transformă într-un eveniment mediatic mondial. Riadul a anunţat că doar o mie de pelerini rezidenţi în regat sunt autorizaţi anul acesta la marele eveniment religios, în condiţiile în care mediile locale anunţau prezenţa a circa 10.000 de persoane, reprezentând o cifră infimă faţă de cei 2,5 milioane de credincioşi musulmani care au îndeplinit acest ritual în 2019. Pelerinii au fost supuşi unor controale sanitare stricte şi plasaţi în carantină la sosirea lor la la Mecca în acest weekend, iar bagajele lor au fost dezinfectate, potrivit imaginilor mediilor oficiale. Contrar tradiţiei şi din cauza pandemiei de COVID-19, pelerinii nu sunt autorizaţi anul acesta să atingă Kaaba, pentru a limita riscurile de infectare, au anunţat autorităţile care au precizat că au fost instalate unităţi medicale mobile la faţa locului pentru orice eventualitate.
Participanţii la pelerinaj au primit un kit ce conţine pietre sterilizate pentru ritualul lapidării Satanei, dezinfectante, măşti sanitare, un covoraş şi un veşmânt alb fără cusături numit „ihram” pe care orice pelerin trebuie să-l poarte la aceste ritualuri. Hajj este unul dintre cei cinci stâlpi ai Islamului pe care orice credincios musulman trebuie să-l îndeplinească măcar o dată în viaţă, dacă are mijloacele necesare.