La finalul săptămânii trecute, în localitatea prahoveană Cocorăștii Mislii, a avut loc Subcarpați Trail Run, concurs de alergare organizat de Asociația MRMO, EchipMont și Ploiești Running Club, cu sprijinul primăriei din comună și al Consiliului Județean Prahova.
Iubitorii de sport și mișcare au avut șansa să participe la un concurs de alergare, care a avut ca punct de pornire Baza Sportivă Stejarul și pădurea de la Cocorăștii Mislii, unde se află și „Gorunul secular”, atestat în 1490.
„Subcarpați Trail Run, ale cărui trasee ne conduc în inima pădurii, pe coline împădurite, pe sub bolta creată de crengile copacilor, este despre rezistență, perspeverență și bucuria de a petrece timpul în natură. Este despre felul în care facem mișcare într-un mediu curat”, precizează organizatorii. Iar evenimentul, care s-a desfăşurat respectând normele sanitare în vigoare, a atras interesul a 300 de participanţi, 163 fiind înscrişi la semimaraton, iar 137 – la cros.
La semimaraton, categoria open masculin, s-a impus Cristian Moşoiu (1:29.07 ore), cel care s-a clasat şi pe prima poziţie la grupa 18-34 ani, în vreme ce la open feminin învingătoare a fost Ionela Alexandru (2:04.30 ore), care a obţinut victoria şi la grupa peste 35 de ani. De asemenea, la masculin +35 ani s-a impus Nicolae Bălan (1:36.20), iar la feminin 18-34 ani învingătoare a fost Andra Anghel (2:11.11).
La cros, câştigători au fost Alexandro Stroia (54:00 minute), open masculin, şi Paulina Bălţoi (1:09.16), open feminin, cei care s-au impus şi la categoriile 18-34 ani. La grupa concurenţilor de peste 35 de ani, învingători au fost George Cracu (1:03.48), respectiv Raluca Chelariu (1:20.15).
Prima ediție a Subcarpați Trail Run a arătat, totodată, că se poate organiza în condiții bune un concurs de alergare, în condiţiile actuale, chiar dacă normele sanitare și de distanțare socială fac misiunea organizatorilor mult mai dificilă.