Florin Tănăsescu
“Văzutelor tuturor şi nevăzutelor”. Mai ales a nevăzutelor în altă parte.
Decât în România. Nevăzutelor, din cauza ceţii.
Dimineaţa urlă la mine: “Deşteptarea! Mişcă-te! E la poartă! Ieşi, nefericitule, să râdă Ceaţa de tine! Să-i spui «Sărut-mâna!». Pas alergător !”.
Apoi, Dimineaţa dispare. Nu înainte de a-mi spune: Nu uita: “Diseară să te închini la «Icoana făcătoare de ceaţă»”.
Ies şi m-aliniez companiei – popor.
Rezemată de poartă stătea Ceaţa. I-am zis “Sărut-mâna!”. Nu mi-a răspuns.
Cum să răspundă unei companii întregi de blegi? Are timpul ocupat cu înceţoşarea unei naţii.
– Încotro grăbeşti, străine, timpul vieţii e prea scurt?, mă-ntrebă cineva.
Nu ştiu cine era. Totul era negură în acea dimineaţă de ieri, de azi şi de mâine.
– Nu sunt străin, sunt român!, răspund cu tupeul rebelului de altădată.
Cineva râdea de se prăpădea. Nu mai conta cine.
– Companie, v-aliniaţi! Companieeeee, drepţi ! Companie – ţară, la dreaaaap-ta ! Companie – bleagă, la loc comaaaan- da! Companie – ascultătoare, stânga-mpreeeeejur !
Fireşte, ordinele nu se discută, ci se execută în ţara de la poale de munţi Carpaţi. Ţara în care codrul, cândva, era frate cu românul. Acum pădurea e soră cu ceaţa. Deh, trebuie să supravieţuiască şi cioata.
Făcurăm stâng-mprejur. Spre Răsărit. La câte-un popas, ni se permiteau două lucruri: să beam apă şi să ne-nchinăm la “Icoana Făcătoare de ceaţă”.
Eram cu raniţa în spate. La înrolare, toate amintirile, trăirile, simţirile şi alte chestii din astea era obligatoriu să fie lăsate la vatră.
– A dezertat cineva din companie?
– Au fost destui. Ne trimiteau scrisori din alte lumi. Unele cuvinte erau tăiate. Pentru soldaţii companiei – popor erau interzise substantive precum trezire, realitate, amintire, viitor.
– Eşti în permisie acum ?
– Sunt dezertor!
– Iar “Icoana făcătoare de ceaţă” trăieşte şi-acum? Te mai aşteaptă la poartă?
– Nu a existat niciodată. A fost şi încă mai este în mintea unora – nu a tuturora – să fim bine înţeleşi! Este doar teama zilei de azi. E numai frica de mâine. Este lepădarea de poimâine.
În Ceaţă, un câine urlă la pustiul zilei de răspoimâine.
