Luiza Rădulescu Pintilie

Mâine se va împlini o săptămână de la cumplita tragedie înregistrată în Bucureşti, la Clubul „Colectiv“, în urma căreia zeci de familii plâng pierderea celor dragi, iar alte peste o sută de familii se roagă pentru însănătoşirea celor care se zbat între viaţă şi moarte. La Ploieşti, la Câmpina, la Iordăcheanu s-au îmbrăcat haine cernite şi se aşteaptă, cu înfrigurare, veşti bune pentru cei aflaţi, în urma pustiitorului incendiu, pe patul de suferinţă. Pentru toţi aceştia, la Catedrala „Sf.Ioan Botezătorul” din Ploieşti, au bătut, zilnic, la ora 12,00, clopotele, iar dangătul lor se va face auzit, pe mai departe, până la Crăciun. Credincioşii s-au rugat, în sfintele lăcaşuri, alături de păstorii lor duhovniceşti, pentru însănătoşirea celor bolnavi, pentru odihna celor adormiţi şi pentru mângâierea familiilor atât de greu încercate. „Biserica are, în aceste zile, plânsul ei, plânsul lui Hristos.Lacrimile ei curg în interior, aşa cum la învierea lui Lazăr surorile lui, Marta şi Maria, L-au chemat pe Iisus, care vine a patra zi, după ce murise şi, spune Evanghelia lui Ioan: A suspinat cu Duhul întru sine”, ne mărturisea ieri preotul Aurelian Frusinoiu. De asemenea, acesta ne spunea că fiecare rugăciune a bisericii va aduna în ea şi gândul de neuitare pentru cei a cărora flacără a vieţii s-a stins atât de dramatic, şi speranţa în vindecarea celor împovăraţi de grele suferinţe, şi susţinerea pentru familiile, pentru prietenii şi toţi aceia care, ştiuţi şi neştiuţi, s-au alăturat, în aceste zile, într-o admirabilă solidaritate.