Petrolul a bifat al treilea antrenor din acest sezon (fără a pune la socoteală şi interimatul asigurat în Cupa Ligii de Mihai Oancea), Mihai Stoichiţă debutând cu un eşec pe banca tehnică a galben-albaştrilor, 1-2 cu CSMS Iaşi.
Un eşec venit la capătul celui mai slab meci făcut de Petrolul în acest sezon 2015-2016, unul care a arătat o echipă ploieşteană impotentă din punct de vedere ofensiv, al fotbalului prestat, şi care nu a respectat sportul şi spiritul grupării.

Zero cornere

Iar cifrele statistice ale partidei dovedesc această impotenţă, pentru că este greu de găsit o altă echipă din Liga I care la un meci pe teren propriu să nu obţină măcar o lovitură de colţ! 0 (zero) a fost cifra cornerelor din dreptul Petrolului, care are cel mai slab atac din primul eşalon, cu doar 9 goluri marcate, randamentul execrabil al jucătorilor ofensivi fiind dovedit şi de faptul că, în acest meci cu CSMS Iaşi, a marcat un apărător, nu unul dintre atacanţi!

Corigenţi la posesie

O altă cifră jenantă este cea din dreptul posesiei mingii, posesie avută pe teren propriu, la un meci cu o echipă care “nu sperie” – doar 42% fiind cifra din dreptul galben-albaştrilor, în timp ce moldovenii au “bătut recordul” – 58 %!
Spre comparaţie, iată cifrele găzarilor la capitolul posesie a mingii, conform flashscore.com, la precedentele partide ale echipei pregătite atunci de Eusebiu Tudor: cu FC Voluntari – 53%, cu FCSB – 52%, cu ACS Poli Timişoara – 56%, cu Viitorul – 45%!
Până acum, Petrolul a reuşit doar 9 goluri în cele 16 meciuri jucate, o “medie” care se apropie de “jumătate de gol pe meci”, nicio altă grupare de prim eşalon neavând cifre atât de slabe. Cele mai ofensive echipe – Viitorul şi Astra – au ajuns la 31, respectiv 27 de goluri înscrise, toate celelalte grupări trecând la cifre “cu două unităţi”.
Iar ca să vă faceţi o idee completă despre jocul şi “tactica” Petrolului, să spunem că şi cele mai multe pase spre atacantul Toto Tamuz – titular cu CSMS Iaşi, degeaba, ca şi până acum, (israelianul nu are niciun gol marcat în acest sezon, în campionat) – le-a dat… portarul Pecanha! În aceste condiţii, lipsa spectatorilor – s-a jucat cu cea mai redusă asistenţă de când a fost inaugurat Stadionul “Ilie Oană”, ne referim la meciurile “cu porţile deschise” când au fost maximum 2500 de oameni – este explicabilă şi logică: fanii nu mai vin pentru că nu mai au ce vedea!
Doar 26 de goluri, în total (goluri marcate – 9, plus goluri primite – 17), s-au văzut în meciurile “lupilor fără colţi”, o medie de sub două reuşite pe meci, nicio altă grupare necoborând sub cifra 30 (ASA Târgu Mureş şi FCSB au acest număr în dreptul lor, cu 18 reuşite şi 12 goluri primite), în timp ce la meciurle Astrei s-au văzut 46 de goluri, respectiv 45 la jocurile Viitorului!
De remarcat că, alături de FC Botoşani şi ASA Tg. Mureş, Petrolul este “lider” la un capitol statistic – numărul remizelor, 7 la număr, până în acest moment, în timp ce la victorii, cu doar un succes în acest sezon, “împarte” ultima poziţie cu FC Voluntari!

Tamuz acuză (aceleaşi) probleme

Noul antrenor al Petrolului – Mihai Stoichiţă – a programat câteva şedinţe de pregătire intense pentru elevii săi, marţi, de exemplu, fiind două antrenamente, primul la Crângul lui Bot, pe teren, al doilea, la sala de forţă. După cele câteva şedinţe de pregătire, unul dintre jucători, atacantul Toto Tamuz, a acuzat inflamarea unuia dintre genunchii operaţi în prima parte a acestui an, astfel că urmează un program de pregătire separată, nefiind pentru prima dată şi, foarte sigur, nici pentru ultima oară când fostul golgheter acuză astfel de probleme.
Chiar şi aşa, pentru partida de luni, cu Concordia Chiajna, de pe Stadionul “Ilie Oană”, nu sunt probleme deosebite de efectiv, ca la precedentele meciuri, niciun fotbalist nefiind suspendat, situaţie care, la Petrolul, este una foarte rară!
Este posibilă recuperarea lui Peteleu, vor reintra Ropotan şi Zoubir, doar mijlocaşul Farina fiind “dispărut în misiune”, despre acesta neştiindu-se altceva decât că este … plecat în Franţa. Probabil, definitiv!

Bilete pentru partida cu Concordia Chiajna

FC Petrolul Ploiești a pus în vânzare, începând de astăzi,3 noiembrie, bilete pentru meciul cu Concordia Chiajna, programat să se desfăşoare luni, 9 noiembrie, de la ora 20.30, pe stadionul “Ilie Oană”, în cadrul etapei cu numărul XVII a Ligii 1. Suporterii care doresc să-și achiziționeze tichete pentru meciul FC Petrolul Ploieşti – Concordia Chiajna o pot face de la casele de bilete ale stadionului ”Ilie Oană”, zilnic, între orele 10.00-17.30, iar luni până la ora de start a partidei, de pe site-ul oficial al Petrolului, Eventim, de pe LocalulMeu.ro, precum și de la partenerii Eventim.

Preţurile biletelor sunt următoarele:

Peluze 12 lei
Tribuna I 35 lei
Tribuna II 25 lei
Tribuna 0 60 lei