Un pacient confirmat cu coronavirus care refuză internarea trebuie să primească zile de concediu medical, acordat de medicul de familie, spune ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. „Nu mai putem condiţiona această internare în acest moment”, a afirmat el, potrivit Hotnews.
Nelu Tătaru a fost întrebat miercuri, la Constanţa, dacă îşi pot lua concediu medical cei care stau în izolare, spunându-i-se că la Câmpina a fost un caz în care medicul de familie i-a spus unui pacient confirmat că nu îi poate da concediu medical pentru că a refuzat internarea în spital.
”Nu mai putem condiţiona această internare în acest moment. Dacă acel pacient respectă acea izolare la domiciliu, el s-a prezentat undeva, având un test pozitiv, a fost evaluat, a refuzat o internare, i s-au făcut nişte recomandări, respectă acele recomandări, este luat în primire de medicul de familie şi acest medic de familie trebuie să-i acorde acele zile de concediu”, a afirmat Tătaru, potrivit News.ro.
El a menţionat că, dacă acelui pacient nu i s-a acordat concediu medical, el trebuie să facă o sesizare la Direcţia de Sănătate Publică, iar acel caz va fi cercetat.