Sfântul Ștefan cel Mare s-a născut din binecredincioşii creștini Bogdan Vodă, fiul lui Alexandru cel Bun, din neamul Mușatinilor, și din Doamna Oltea Maria, din neamul Basarabilor. Sfântul Ștefan cel Mare a fost domnitor al Moldovei între anii 1457-1504 și este cunoscut ca apărător al creștinătății. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe 20 iunie 1992. Potrivit tradiției, mergea de tânăr la cuviosul David Daniil Sihastru. Așa ne explicăm de ce nu a fost numai un apărător al țării, ci și un mărturisitor al credinței.
Slujirea Sfintei Biserici era o rațiune a existenței sale. Nenumărate documente ale cancelariei domnești stau mărturie peste veacuri: „Io Ștefan Voievod, din milă lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei, care arzând de dumnezeiască credință și iubire a cuvântului lui Dumnezeu fiind …”. În pisania bisericii mari din Mănăstirea Neamțu, din 1497, citim: „Doamne Hristoase, primește biserica această, pe care am zidit-o cu ajutorul Tău, întru slavă și cinstea Sfintei și slavitei Tale Înălțări de la pământ la cer; și Tu, Stăpâne, acoperă-ne cu milă Ta de acum și până în veac. Io Ștefan Voievod …”.
Plină de semnificație duhovnicească este ruga Sfântului Ștefan cel Mare înfățișată pe steagul biruinţelor sale cu chipul Marelui Mucenic Gheorghe „purtătorul de biruință” ucigând balaurul cel cu multe capete. „O, răbdătorule de patimi și purtătorule de biruință, Mare Mucenic Gheorghe, care în nevoi și nenorociri ești grabnic apărător și ajutător și celor necăjiți bucurie nespusă, primește de la noi și această rugăciune a smeritului robului Tău, domnul Io Ștefan Voievod, din milă lui Dumnezeu domn al Țării Moldovei …”.
Sfântul Voievod Ștefan a trecut la cele veșnice în anul 1504 și a fost înmormântat la Mănăstirea Putna.
