Ieri, la ora 12.00, la Ploiești erau peste 28 de grade C!
N. D.
Atenționarea meteorologilor potrivit cărora, după sfârșitul lunii iunie, vor fi temperaturi caniculare s-a adeverit, prima zi a lui iulie aducând cu ea o vreme neașteptat de caldă. Astfel,ieri, la ora 12.00, potrivit ANM, la Ploiești au fost înregistrate 28,3 grade C, cei care au ieșit din casă după ora menționată simțind și mai tare dogoarea soarelui, aerul fiind aproape irespirabil. Și la Câmpina a fost cald, la aceeași oră, 12.00, fiind înregistrate aproape 26 de grade C, implicit la munte simțindu-se că a venit vara, la stația Sinaia – Cota 1.500, ieri, tot la ora 12.00, termometrul înregistrând 17 grade C. Conform prognozei, în perioada următoare, vremea va fi deosebit de caldă, în special în sudul țării, unde temeperaturile vor urca la peste 30 de grade C. Până pe 12 iulie, în majoritatea regiunilor, temperaturile medii se vor situa în jurul valorii de 30 de grade C.