Petroliștii au intrat pe ultima sută de metri a pregătirilor înainte de startul fazei play-off a Ligii 2 Casa Pariurilor. De ieri, elevii lui Costel Enache și-au mutat antrenamentele pe teren sintetic, pentru a se acomoda astfel cu condițiile pe care le vor întâlni la Arad, în jocul cu UTA.
Ședința de pregătire din această dimineață s-a derulat la Câmpina, iar tehnicienii „galben-albaștrilor” au avut la dispoziție întreg lotul de jucători.
Reamintim că prima „finală” din lupta pentru promovare este programată să se desfășoare sâmbătă, de la ora 17.00, atunci când FC Petrolul o va întâlni pe UTA, partida urmând să fie găzduită de către stadionul „Motorul” din Arad. Galben-albaștrii vor pleca, vineri, cu avionul spre ”locul faptei” – primul ”război” dintre cele cinci pentru ajungerea în Liga I.