Ieri, Guvernul nipon a confirmat că renunţă la desfăşurarea pe teritoriul Japoniei a sistemului de apărare antirachetă american Aegis Ashore, la două zile după ce a anunţat suspendarea acestui program costisitor şi contestat, informează AFP, preluată de Agerpres. „Consiliul naţional de securitate a discutat acest subiect şi a ajuns la concluzia că desfăşurarea Aegis Ashore (…) trebuie anulată”, a spus ministrul nipon al apărării, Taro Kono, în timpul unei reuniuni a Partidului Liberal-Democrat al premierului Shinzo Abe.
Taro Kono a prezentat „profunde scuze” pentru acest fiasco.
Aprobat în 2017 de guvernul lui Shinzo Abe, într-o perioadă în care Coreea de Nord îşi multiplica testele balistice în proximitatea Japoniei, achiziţionarea şi întreţinerea vreme de 30 de ani a acestui sistem terestru al producătorului american Lockheed Martin au fost evaluate la 4,2 miliarde de dolari.
Două sisteme de acest tip urmau să fie instalate pe teritoriul japonez, unul în regiunea Akita (nord), altul în regiunea Yamaguchi (vest).
Cu toate acestea, factura finală a programului risca să crească foarte mult, pentru că, în faţa temerilor riveranilor, guvernul nipon s-a angajat ca propulsoarele rachetelor lor de interceptare să nu poată să recadă peste zone locuite. Însă respectarea acestei promisiuni ar fi necesitat o tehnologie ce ar fi costat bani şi timp, a justificat Kono, anunţând la mijlocul lui iunie suspendarea.
Shinzo Abe a admis el însuşi săptămâna trecută că, în aceste condiţii, guvernul său nu mai poate avansa cu desfăşurarea programului. „Nu trebuie să existe fisuri în sistemul de apărare din ţara noastră”, a adăugat cu toate acestea Abe, afirmând că vrea să angajeze discuţii pentru găsirea unor soluţii alternative.
Japonia este un aliat ferm al SUA în regiune, depinzând mult de puterea militară americană pentru a-şi asigura securitatea
Achiziţia de sisteme Aegis Ashore a fost percepută drept un gest de bunăvoinţă a lui Abe faţă de preşedintele american Donald Trump, care presa Japonia să cumpere mai multe produse americane, în special în domeniul apărării.