N. D.
După ani buni de când a demarat acest proiect, ansamblul de blocuri ANL din Ploieşti de pe strada Libertăţii – ale cărui aprtamente sunt destinate chiriaşilor evacuaţi – are şanse să fie terminat. Acum două zile, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a anunţat că a aprobat ordinul privind stabilirea alocării sumelor aferente finanțării Programului de construcții de locuințe sociale destinate chiriașilor evacuați sau care urmează a fi evacuați din locuințele retrocedate foștilor proprietari, pentru anul 2020. Fondurile de la bugetul de stat alocate pentru acest program sunt în valoare de 4.050.000 lei şi au fost împărţite pentru ansambluri de blocuri aflate în construcţie din patru judeţe, printre care se regăseşte şi Prahova. Concret, fonduri în valoare de 780.050 de lei s-au alocat pentru Ploieşti , în cadrul etapei a doua de realizare a celor 120 de apartamente din ansamblul de locuințe sociale din Cartierul Libertății.
Lucrările din acest cartier au fost reluate în 2018, după ani buni în care imaginea blocurilor începute şi neterminate a fost mai mult decât dezolantă. Beneficiare ale celor 120 de apartamente vor fi persoanele care au fost evacuate din casele naţionalizate.