• Reţeaua condusă de acesta a contrafăcut peste 17.000 de bancnote având cupiura de 100 de lei

Ieri dimineaţă, procurorii DIICOT – Structura Centrală, împreună cu Oficiul Național Central pentru Combaterea Falsului de Monedă din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, au efectuat un număr de cinci percheziții domiciliare în București și în Bușteni, pentru destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de falsificare de monedă,complicitate la falsificare de monedă, punerea în circulație de valori falsificate, complicitate la punerea în circulație de valori falsificate, deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori, complicitate la deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori, înșelăciune și complicitate la înșelăciune.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, „în cauză există suspiciunea rezonabilă că, în primăvara anului 2014, trei persoane au constituit un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunilor de falsificare de monedă, punerea în circulație de valori falsificate, deținerea de instrumente în vederea falsificării de valori și înșelăciune, grup ce își desfășoară activitatea și în prezent și față de care a fost documentată activitatea de falsificare a unui număr de 17065 bancnote din cupiura de 100 lei, prejudiciul în cauză ridicându-se la aproximativ 1706500 lei. Liderul grupului infracțional avea rolul de a îi coordona pe ceilalți membri, fiind implicat în procurarea/deținerea de materiale și instrumente necesare falsificării, în falsificarea de monede și punerea acestora în circulație, inducând astfel în eroare mai multe persoane.
În urma cercetărilor, s-a constatat faptul că, într-un interval relativ scurt de timp, liderul grupului a reușit să producă cele mai bune falsuri din istoria României și să devină cel mai mare falsificator de bancnote din plastic din lume. (…) Pentru destructurarea reţelei, anchetatori au desfășurat activități de monitorizare a fenomenului de plasare a acestui tip de contrafacere, iar ca urmare a calității superioare a reproducerii, fiind realizate pe suport de polimer și având imitate toate elementele de siguranță destinate publicului (inclusiv microperforațiile, banda iridescentă, imagine latentă, fereastră transparentă, cerneala care își schimbă culoarea, imprimare vizibilă în lumină ultravioletă), falsul (era-n.n.) aproape imposibil de identificat de către persoanele care intrau în posesia acestora, din acest motiv fiind denumit generic ”SUPER LEU” (Comunicat DIICOT).

Fenomenul infracţional a luat amploare în urmă cu şase ani

„Evoluția acestui tip de fals – mai precizează reprezentanţii DIICOT – la nivelul anului 2014 a fost una spectaculoasă , fiind pentru prima dată în istoria falsului de monedă din România când aceasta era identificată în circuitul financiar cu precădere în centrele de procesare de numerar, ceea ce îndepărta practic momentul punerii în circulație de momentul identificării bancnotei. În toate situațiile în care erau identificați martori (casieri ai unităților comerciale sau ai altor instituții financiare – bănci comerciale) nici unul nu a putut oferi suport informațional, întrucât nu și-a dat seama la momentul încasării că bancnota este un fals”.
La sediul DIICOT – Structura Centrală urmau să fie conduse, ieri, pentru audieri, trei persoane.