George Marin

Continuăm radiografia boxului românesc ”în vremuri grele”, după ședința de Birou Federal, prima de după 15 martie, a Federației Române de Box.
O precizare se impune a fi făcută pentru a clarifica lucrurile. Cum site-ul FRB (frbox.eu) încă hibernează, datele despre cele discutate la această ședință le-am obținut de la ploieșteanul nostru membru al forului conducător al Federației între două Adunări Generale, maestrul Titi Tudor „Prosop”. La fete, oponentele româncelor nu au fost din cele de calibru. Cristina Cosma, vicecampioana Europeană de Tineret (sub 22 de ani), în 2018, la Târgu-Jiu, a pierdut mai mult decât clar disputa, arbitrii judecând avantajul polonezei și cu 30-25! În schimb, Maria Nechita a boxat mult mai bine în fața maghiarei, câștigând fără dificultăți.
Cam așa credem că a arătat raportul celor care au condus delegația boxerilor români la Londra. În realitate, cine poate ști? Ne rămâne și Parisul. Încă nu este cunoscută data exactă, încă nu este anunțată lista tuturor participanților și, implicit a capilor de serie, tot ce știm la ora actuală este că va participa și ploieșteanul nostru, deținător al titlului național la categoria 63 de kilograme, George Dumitrescu. Vor fi mai mulți români, este cert, dar lista încă nu este definitivată. Probabil că Dumitrescu va avea mai mulți adversari, pentru că este o categorie „populată”, probabil că nu va avea o clasare prea bună pe lista inițială de concurs și poate întâlni un cap de serie încă din primul tur, dar dacă Gîrleanu, clasat pe locurile 46-64 din 82 la startul turneului londonez, a reușit, de ce nu ar reuși Dumitrescu la Paris? Problema cea mare este lipsa pregătirii până în acest moment, mai precis interzicerea pregătirii din motivele medicale generale știute și asta ne ține în urma altor națiuni care boxează deja. Dar asta nu este nici din vina Federației cum, la fel de bine, nu poate fi considerată o scuză în caz de eșec. Ei bine, FRB a rezolvat-o cumva, potențialii candidați pentru calificarea la JO de la Tokyo se pot pregăti sub umbrela Comitetului Olimpic Român. Cu măsurile de precauție de rigoare, desigur. O măsură utilă, pe care COR o adoptă în încercarea de a face prezența României la JO cât de cât consistentă. Raportat strict la box, noi avem un singur calificat. Dacă Azerbaidjanul are, până acum, nouă calificați, opt băieți și o fată, ghiciți cine are tot nouă calificați? N-o să vă vină să credeți! O țară cu o singură medalie olimpică de bronz în istorie! Ei bine, India va duce la Tokyo cinci băieți și patru fete. E drept că au avut altă zonă de calificare, dar, totuși, nouă este o cifră realizată împotriva celor două țări coreene, a chinezilor, a filipinezilor, a tailandezilor și a celorlalte state foste sovietice care nu sunt angrenate în zona europeană, așa cum este pomenita Azerbaidjan…
Despre analiza celorlalte loturi naționale, știm doar că ședința de luni a adus decizia ca Dorel Simion să fie coordonator peste toate loturile de tineret, juniori și cadeți. Sună bine, numai că va avea, și el, de înfruntat ceea ce înfruntă zi de zi antrenorii de la cluburi: nu numai aria de selecție care se micșorează pe zi ce trece, ci și numărul redus de copii atrași către selecție. Astfel se leagă și acel punct discutat în ședința Biroului Federal, despre strategia dezvoltării boxului. Aici nu am putut să inventariem toate propunerile pentru că, bănuim, au fost multe din moment ce, la ședința de luni, nu s-a înregistrat decât o singură absență între membrii Biroului Federal, și aceea de ultimă oră. Așteptăm să vedem o concluzie limpede, un document clar care să ne arate strategia de viitor, publicat pe site-ul Federației, să fie acolo pentru permanentă comparație între ceea ce s-a dorit și ceea ce s-a realizat. Cine are mai puține idei se poate inspira, de exemplu, de pe site-ul Federației Indiene de Box… Deocamdată, prin ultimele postări, pagina principală a site-ului Federației noastre ne informează că activitatea s-a întrerupt (15 martie a.c.), la secțiunea „amatori” aflăm că se face selecție pentru loturile naționale de fete (noiembrie 2019), iar la secțiunea „profesioniști”, președintele Federației, Vasile Cîtea, îi urează succes lui… Lucian Bute în lupta contra lui Jack Badou (aprilie 2016)!!! Alo, profesioniștiiii!!!
Am lăsat la urmă propunerea de reluare a competițiilor interne. Da, sigur, o dorim, o dorește toată lumea, dar este greu realizabilă. Cine știe câți copii vor mai rămâne în sălile de box – reamintim, campionatul de seniori s-a încheiat, cel de tineret s-a întrerupt și se dorește continuarea lui „ca la Londra”, iar fetele au avut doar Cupa României – cine știe cine mai poate organiza o competiție și cine mai poate participa, financiar vorbind?! Și nu știm ce se va întâmpla în viitor în raport cu pandemia curentă, mai ales că prezumtivele competiții nu se pot desfășura mai devreme de cel puțin cinci sau șase săptămâni de la reluarea pregătirilor în sală. Sperăm ca lucrurile să meargă într-o direcție pozitivă și să mai vedem box pe ringurile românești înainte de a cânta „Moș Crăciun cu plete dalbe”!
Rezultatele de la Londra
Cat. 52 kg. M: Cosmin Gărleanu b.p. (3-0, 2 egal) Rufat Huseynov (Azerbaidjan)
Cat. 57 kg. M: Robert Jitaru p.p. (0-5) Samuel Kistohurry (Franța)
Cat. 69 kg. M: Eric Tudor p.p. (2-3) Dionysyos Pefanis (Grecia)
Cat. 75 kg. M: Sorin Caliniuc p.p. (0-5) Adam Chartoi (Suedia)
Cat. 81 kg. M: Andrei Arădoaie b. ab. 3 Blagoi Naidenov (Bulgaria)
Cat. 91 kg. M: Cristian Filip p.p. (0-5) Emanuel Reyes Pla (Spania)
Cat +91 kg. M: Daniel Burciu p.p. (0-5) Morten Givskov (Danemarca)
Cat. 57 kg. F: Maria Nechita b.ab. 3 Szabina Szücs (Ungaria)
Cat. 60 kg. F: Cristina Cosma p.p. (0-5) Aneta Rygielska (Polonia)