George Marin
„Dup-atâta frig și ceață, iar s-arată soarele!” – atrăgea atenția George Topârceanu, poetul, pentru cine nu își mai amintește zilele de școală primară și gimnazială, într-o poezie care se cheamă „Primăvara”, o poezie care lansa note vesele spre final, cu gândul (re)trezirii naturii la viață după o iarnă poate mai lungă, poate mai grea. Cum natura ne-a ținut pe toți în amorțeală din cauza acestei împrăștieri a unui nefast virus, ar fi fost cazul să se trezească din somnolență și unele dintre Federațiile noastre sportive. Luni, abia, a făcut-o și Federația Română de Box, sub forma unei ședințe de Birou Federal, prima de după 15 martie a.c. O precizare se impune a fi făcută pentru a clarifica lucrurile. Cum site-ul FRB (frbox.eu) încă hibernează, datele despre cele discutate la această ședință le-am obținut de la ploieșteanul nostru membru al forului conducător al Federației între două Adunări Generale, maestrul Titi Tudor „Prosop”. Comentariile sunt, firește, ale noastre.
Foarte pe scurt, maestrul Tudor ne-a informat că, în cursul menționatei ședințe, s-au atins câteva puncte foarte importante, alături de nelipsitele chestiuni organizatorice: s-a făcut analiza primului turneu european de calificare pentru Jocurile Olimpice 2020(1), de la Tokyo, s-a discutat despre participarea boxerilor români la al doilea turneu de calificare, de la Paris, s-a făcut analiza loturilor reprezentative naționale la toate nivelurile și s-a luat în considerare spre analiză propunerea făcută de Colegiul Național al Antrenorilor de a se relua Campionatele Naționale în perioada septembrie – noiembrie 2020.
Să le luăm pe rând!
Analiza turneului de calificare de la Londra. Lucrurile au fost destul de clare în ceea ce ne privește. Cam aspre, dar clare. Am prezentat nouă sportivi, șapte băieți și două fete cu rezultate, până acum, cu îngăduință spus nu prea mulțumitoare, rezultate pe care le puteți examina la finalul articolului: un calificat, Cosmin Gîrleanu, la categoria 52 de kilograme, și doi sportivi care continuă cursa. Aceștia doi sunt Maria Nechita, la categoria 57 de kilograme feminin, și Andrei Arădoaie, la categoria 81 de kilograme. Da, continuă cursa, pentru că la data de 16 martie turneul a fost suspendat – intuiți de ce – și s-a decis, de ceva vreme, ca turneul să se reia de acolo de unde a rămas, cu aceiași „actori”, pe aceeași schemă de împerechere, mai pe scurt, ca și cum această lungă pauză nu ar fi existat. Maria va lupta pentru unul dintre cele patru locuri alocate categoriei sale, dar are de trecut două tururi pentru a ajunge în semifinală, poziție ce asigură calificarea la JO, iar Arădoaie va trebui să treacă de doi sau poate trei adversari, pentru că sunt doar șase locuri la categoria lui și poate fi necesar un box-off (echivalentul play-off-ului din fotbal) dacă pierde meciul din sferturile de finală. Anunțul reluării turneului de calificare a fost făcut de ceva vreme pe site-ul oficial al Comitetului Internațional Olimpic, așadar o strategie de pregătire – ținem cont de situația mondială, nu suntem absurzi – ar fi putut să se fi gândit dinainte la FRB. Ori s-a făcut și nu a ajuns la urechile noastre… De unde să știm, că doar site-ul FRB nu pomenește nimic? Mai rămâne de lămurit de ce bilanțul este nemulțumitor. Întâi și întâi, priviți tabelul rezultatelor și numărați câte meciuri au fost pierdute prin decizie unanimă. Aproape toate! Jitaru, considerat mare speranță pentru calificare – de aceea nici nu a participat la Campionatele Naționale de la Iași, președintele FRB, Vasile Câtea declarând că Jitaru a mers la un turneu internațional la Debrecen pentru o mai bună pregătire – a fost învins la amintitul turneu din Ungaria, de cine credeți? Tot de Kistohurry, tot prin decizie unanimă. Să zicem că a avut ghinion. Francezul, din părinți originari din Mauriciu, dar născut la Bordeaux, este multiplu campion al Franței la toate categoriile de vârstă, a fost sfert-finalist la ultimele Campionate Europene, are și un debut de trei meciuri „scurte”, de șase runduri, la profesioniști și este un puncheur. Între noi fie vorba, este un personaj de urmărit. A, un amănunt de culoare: după ce l-a învins pe Jitaru, francezul a trecut și de un anume… Vasile Usturoi, boxer belgian!!! Ceva mai „răsăriți” ar fi Naidenov, învingător la Jocurile Olimpice ale Tineretului 2014, Huseynov, prezent la JO 2016, Chartoi, cu o calificare în „sferturi” la CE din 2019 și cu o prezență nesemnificativă la CM, în același an.
Ar mai fi de urmărit cubanezul Reyes, naturalizat spaniol înaintea turneului. Despre Givskov s-a scris că a fost „de departe cel mai tehnic boxer din primele două zile ale turneului” (vezi presa daneză, căreia nu îi cunoaștem obiceiul de a lăuda fără temei), iar Pefanis nu este altceva decât un ilustru necunoscut, ca și cei mai mulți dintre ai noștri. Să nu ne îmbătăm cu apă rece! Trebuie spus că Arădoaie pierduse primele două runduri („subiectiva” presă bulgară o spune), dar a prins două lovituri cu care l-a trimis la podea pe Naidenov. La a doua numărătoare, arbitrul a oprit meciul. Mai erau doar două secunde! Fără această a doua lovitură, decizia ar fi aparținut, cu certitudine, bulgarului… Apoi, dacă Tudor este încă foarte tânăr și i-am putea găsi o oarecare scuză prin lipsa de experiență, Caliniuc „ține” și de box și de kick-boxing, ceea ce arată penuria de pugiliști din țară. Cauze? Păi, poate s-au discutat la analiza loturilor… Și poate ne dăm și noi seama pe unde ne aflăm…
(va urma)