Col. (r) Puiu CUJBĂ,
prim-vicepreședinte al A.J.C.E.Ph.
De-a lungul vremii, românii au ştiut să-i eternizeze pe eroi, cinstindu-le memoria prin ridicarea de monumente şi organizarea de comemorări pe măsura faptelor lor vitejeşti. Monumentele şi mormintele eroilor sunt acoperite de florile recunoştinţei pentru jertfa supremă pe care au dat-o pe altarul neamului.
Nu datorită legilor române sau a tratatelor internaționale își manifestă românii respectul pentru ostașii care s-au jertfit în bătălii!
Nici pentru prahoveni grija pentru ca aceia care se jertfiseră în Războiul de Întregire să aibă un loc de veci nu a fost ceva impus ori sugerat din afară! Încă din timpul războiului, în toamna lui 1916, ploieștenii luaseră măsuri pentru înhumarea celor căzuți pe front. După război, preotul-învățător Ioan Vasilescu a adunat mai mulți elevi și au plecat cu toții la mai bine de 15 kilometri de Slon, pe un drum greu de străbătut chiar și pentru căruțe. Au adunat acolo rămășițele ostașilor morți în luptele care avuseseră loc în vara și toamna anului 1916 și care erau împrăștiate prin păduri și prin râpe. Datorită lor odihnesc în același cimitir (Tabla Buții) ostași români, dar și din armatele austro-germane.
Respectul pentru eroi a existat dintotdeauna pe meleagurile noastre, mai ales de la încreștinarea românilor.
Tradiţia românească a cinstirii eroilor a avut şi are o dublă semnificaţie – religioasă şi laică – rădăcinile acesteia având profunde valenţe morale, civice şi militare. Eroismul reprezintă credinţa desăvârşită în Dumnezeu şi într-un ideal sfânt, acestea oferindu-le oamenilor voinţa de neînfrânt de a-și apăra legea și neamul.
Dacă alte popoare s-au străduit să-și cinstească eroii prin ridicarea unor monumente cât mai fastuoase, la români Biserica a fost întotdeauna aceea care a ridicat un monument nepieritor, care înfruntă veacurile și nu se destramă niciodată, căci intră în veșnicia dumnezeiască, prin rugăciuni și pomeniri ale celor căzuți în luptă, la toate Sfintele Liturghii, îndemnându-i în același timp și pe credincioși să nu-i uite niciodată pe cei care se numără în ceata aleșilor lui Dumnezeu prin faptele lor de vitejie.
În perioada interbelică, în aproape toate satele și orașele românești au fost ridicate monumente și au fost organizate cimitire ale eroilor.
În Ploiești a fost ridicat Monumentul Eroilor din Cimitirul Bolovani, distrus în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și refăcut după război și Clopotnița devenită apoi Catedrala „Sfântul Ioan”.
A existat și un proiect de realizare a unui mausoleu, dar el nu a fost finalizat.
Monumentele Eroilor simbolizează credinţa, curajul şi viaţa celor care, cunoscuţi sau știuți cu numele numai de bunul Dumnezeu, și-au jertfit viața pentru țară. Mormintele Eroilor, cunoscuți sau necunoscuţi, sunt și ele adevărate locuri de pelerinaj, unde sunt cinstite faptele de vitejie ale acelora care şi-au sacrificat bunul cel mai de preţ- viaţa, pentru sfântul ideal al libertăţii, unității şi demnităţii.
Motivul teologic al sărbătoririi eroilor la Înălţarea Domnului este explicat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel astfel: „Legătura dintre ziua Înălţării Domnului şi pomenirea eroilor ni se arată prin faptul că Hristos S-a înălţat la cer după ce a trecut prin jertfă şi a arătat iubire jertfelnică până la moarte. Nu există înălţare fără iubire milostivă, fără dăruire de sine, de aceea şi eroii noştri sunt înălţaţi întru cinstire pentru că s-au jertfit, au arătat dragoste şi credinţă faţă de Biserică şi neam”.
Respectul pentru eroi a fost bine împământenit, înrădăcinat adânc la români, popor obligat să lupte necontenit pentru a-și păstra libertatea.
În Ziua de Înălțarea Domnului, preotul mergea la cimitir, la crucea ridicată în cinstea eroilor, unde făcea slujbă de pomenire și când sosea momentul să fie pomeniți eroii comunității nu mai citea preotul, ci un elev spunea numele ostașilor morți în război și o elevă răspundea: „mort pentru patrie”.
Așa erau cinstiți eroii și așa erau învățați copiii de mici.
Astfel de momente au fost organizate în Prahova și după înființarea Asociației noastre, în mai multe locuri din județ, inclusiv la Monumentul Eroilor din Ploiești. Într-una dintre localități, pentru că numărul eroilor era atât de mare ceremonia a durat foarte mult. Spre satisfacția și totodată uimirea noastră, toată lumea, de la elevii cei mai mici la bătrânii satului, au așteptat, cu toții, în liniște deplină, până la sfârșit. Dovadă că respectul pentru eroi nu era ceva de fațadă, părea a fi scris în ADN-ul lor !
Preocuparea aceasta are însă rădăcini și mai vechi. Am să exemplific doar prin faptul că Ștefan cel Mare a fost cel dintâi comandant de oști care a ridicat un „mausoleu”.
Este vorba de un lăcaș închinat ostașilor moldoveni care au căzut pe câmpul de luptă de la Războieni. După 20 de ani, voievodul a adunat osemintele ostașilor săi și a ridicat deasupra lor un sfânt locaș: Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.
„Pe oasele lor s-a așezat și stă tot pământul Moldovei ca pe umerii unor uriași.” Cuvintele lui Ștefan din „Apus de soare” se vădesc a nu fi doar o simplă invenție scriitoricească, ci rămân dovezi că pe aceia care nu s-au mai întors din bătălii poporul i-a cinstit ca pe niște mucenici.
