Destăinuire-interviu cu fostul atacant al Petroului, Daniel Zafiris
Marian Dima, Florin Tănăsescu
Vara anului 1997. Gazdă era atunci Daniel Zafiris, atacantul Petrolului Ploieşti. La oaspeţi jucau semnatarii acestui articol…
Nu am insistat, pe contraatac, să-i punem întrebări de genul: „De ce la 28 de ani, în apogeul carierei de sportiv, a ales să se retragă?!”.
Am realizat doar un scurt interviu cu el. Ce ne aducem aminte din acel dialog: „Pe vremea când antrena Ajax Amsterdam, Ştefan Covaci a fost primit la Vatican. Iar Papa i-a spus: Fiule, ştii ce se vede atunci când un avion survolează un oraş? Biserica şi stadionul”.
Boltă peste timp. Anul 2019. Eram tot oaspeţi la Vatican. Am vizitat muzeul. Acolo, erau tricouri cu autografe ale idolilor fotbalişti de astăzi: Messi, Ronaldo, întreaga echipă a argentinienilor de la San Lorenzo. Şi Papa este argentinian. Gândul ne-a dus, instantaneu, la Petrolul. Şi la Daniel Zafiris. Ieşim la o cafea. Deschidem Facebook-ul. Prima postare care ne apare: Daniel Zafiris, cu interviul nostru, de la retragere. Atunci am scris: Nu credem în coincidenţe.
Un an mai târziu. Sâmbătă, 20 iunie 2020. „Primim un mesaj de la fostul atacant al Petrolului, care ne anunţă că e în Ploieşti. Şi ne întreabă dacă putem veni la întâlnirea de un sfert de veac de când echipa câştiga Cupa României. Nu ne-am dus. Am realizat, în schimb, acest interviu telefonic.
Viaţa fară Dumnezeu este ca fotbalul fară minge
– Ai ales alt drum, Daniel Zafiris. Ai ales Calea, Adevărul şi Viaţa…
-Aşa am simţit că trebuie să fac. De fapt, decizia o luasem mai demult. Nu ştiam când mă voi rupe definitiv de sportul de performanţă, însă nu şi de sport, de antrenorii pe care i-am cunoscut, de suporteri.
– A existat un moment care a însemnat această cotitură a ta în viaţă?
– Da. Îmi aduc aminte că tata mă ducea pe stadion să văd meciurile Petrolului. Am vrut, atunci, să devin şi eu faimos. Să fiu cunoscut de lume. Să am bani, să fiu aclamat…
– Şi ai fost !
– Am fost, da. Doar că înainte de această faimă trecătoare… Cum să spun? Am avut o colegă de liceu care a murit. Pentru mine a fost ca o lovitură de trăsnet. A fost momentul în care m-am întrebat: „Dacă eu aş fi murit în locul ei, unde m-aş fi dus?” Tot atunci mi s-a părut – iar acum am din ce în ce mai mult certitudinea – că Dumnezeu a ieşit din rama de pe perete şi a intrat, pentru totdeauna, în viaţa şi în inima mea.
– Ai continuat, totuşi, să joci fotbal.
– Da, cu gândul că „Viaţa fără Dumnezeu este ca fotbalul fără minge”. Nu sunt singurul fotbalist care a ales să facă parte din proiectul „Sportivi în acţiune”. Dau doar câteva exemple: portarul Taffarel, brazilienii Kaka şi Jorginho. Ştii ce avea scris Kaka pe maioul de sub tricou: „Îi aparţin lui Iisus”.
– Are importanţă dacă eşti catolic, ortodox sau evanghelist?
– Absolut niciuna. Esenţial este să crezi în Dumnezeu şi să îl urmezi cu toată inima.
– Eşti coordonator naţional al proiectului „Sportivi în acţiune”. Ai mai jucat fotbal?
– Evident că da. Un exemplu este acela în care ai o fotografie cu nişte tineri îmbrăcaţi în tricouri ascultând…
– Sfatul antrenorului..
– Nu era antrenorul. Eram eu, care le explicam, printre altele, ce înseamnă Calea, Adevărul şi Viaţa. Din câte îmi aduc aminte, eram în Germania. Noi, cei de la „Sportivi în acţiune”, participăm la proiecte fotbalistice în Europa.
– Care este miza? Cine câştigă?
– Miza este credinţa. Nu contează rezultatul de pe tabela de marcaj. Important este să ştii că „În echipa lui Dumnezeu nu vei pierde”.
***
Daniel Zafiris are un citat – deviză: „Degeaba îţi faci un drum în viaţă dacă alegi direcţia greşită”. Şi adaugă: „Eu cred că am ales direcţia bună – calea lui Dumnezeu, încercând, astfel, să fiu un ajutor şi un sprijin în a-i susţine şi încuraja în continuare, pe sportivi, antrenori, suporteri, pe oameni”.
