Petrolul a reușit să ”convingă” o altă echipă de eșalon superior să joace un meci de verificare, în plin sezon al formațiilor de Liga I!
Astfel, după ce a mers la Sibiu să joace cu Hermanstadt, scor 1-0 pentru ploieșteni, acum, mâine, galben-albaștrii vor ”vedea” și Marea Neagră, urmând să se deplaseze la Constanța, pentru un meci cu Viitorul lui Gheorghe Hagi.
Pregătirea play-off-ului ligii secunde, care va debuta pe 4 iulie (Petrolul se deplasează la Arad, pentru meciul cu UTA) a reprezentat o adevărată provocare din punct de vedere al meciurilor de pregătire, găsirea adversarelor pentru jocurile amicale fiind foarte dificilă!
Astfel, echipele fac sacrificii pentru a juca, acceptând deplasări lungi, cu cazare, pentru că miza promovării în Liga I este mult prea importantă, iar, după 3 luni de pauză, ritmul de joc este o mare problemă (se vede asta și la Liga I, în multe meciuri).
Găzarii caută un adversar și pentru sâmbătă, ca o ultimă repetiţie înainte de deplasarea la Arad, dar șansele să se mai bifeze încă un meci sunt mici.