O companie americană din domeniul biotehnologiei va iniţia teste cu un medicament care le va fi administrat persoanelor infectate cu noul coronavirus care nu necesită spitalizare, unul dintre primele experimente de acest tip, potrivit Mediafax şi Hotnews.
Compania Ridgeback Biotherapeutics a transmis cotidianului Financial Times că medicamentul, denumit tehnic EIDD-2801, a depăşit Etapa 1 a testelor de siguranţă şi va începe să recruteze pacienţi pentru următoarea etapă, în care se va stabili dacă pastila poate contracara coronavirusul.
Este unul dintre primele studii asupra unei pastile care poate fi prescrisă nu doar pacienţilor spitalizaţi cu forme severe ale bolii, ci şi celor care sunt confirmaţi ca fiind infectaţi cu noul coronavirus şi au o stare suficient de bună pentru a fi în carantină acasă.
Dacă medicamentul va avea succes, tratamentul ar consta în două tablete pe zi care vor putea fi luate de milioane de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, evitând agravarea stării acestora şi ajutându-i să se vindece mai rapid.
Testul intervine în contextul în care companiile farmaceutice depun eforturi pentru cercetarea potenţialelor tratamente şi vaccinuri contra coronavirusului, care a provocat moartea a peste 450.000 de oameni în întreaga lume, potrivit bilanţului realizat de Universitatea Johns Hopkins. Multe alte medicamente care sunt testate, precum Dexametazonă şi Remdesivir, produs de compania Gilead, se concentrează pe tratarea persoanelor spitalizate.
Dr. Wayne Holman, cofondator al companiei Ridgeback Therapeutics, a declarat că, în cazul în care medicamentul ar putea „elimina coronavirusul mai rapid decât un produs placebo”, ar putea „opri boala în faze preliminare, cu potenţialul de a reduce perioada în care pacienţii sunt contagioşi, schimbând astfel cursul pandemiei”.
Ridgeback Therapeutics a semnat recent un contract de parteneriat cu grupul farmaceutic american Merck, dar dezvoltă independent medicamentul până când vor fi acordate aprobările pentru tranzacţie. Medicamentul a fost descoperit de cercetători de la Universitatea Emory din Atlanta.
Ridgeback a iniţiat producerea a „sute de mii de doze ale medicamentului” fără a şti dacă acesta va demonstra eficienţă în ultima etapă de testare, a treia. „Pentru a asigura că EIDD-2801 este disponibil rapid pentru pacienţi dacă se va dovedi a fi un tratament eficient, Ridgeback a început să fabrice doze pe propriul risc şi cu propriile costuri”, a precizat compania. Ridgeback intenţionează să producă „un milion de doze” până în toamnă, „chiar în avans faţă de datele clinice definitive”.
Medicamentul funcţionează prin plantarea de molecule în materialul genetic ARN al coronavirusului, cu rolul de a putea genera o serie de mutaţii care ar putea distruge virusul.