Hipodromul Ploieşti a găzduit, ieri, ultima reuniune dinaintea Derby-ului de Trap al României, prilej pentru caii pe care îi vom vedea în cea mai aşteptată cursă a anului să se întreacă în Premiul de încercare – Fortuna Gold. Cursa trăpaşilor indigeni în vârstă de 4 ani a fost mai puţin spectaculoasă decât era de aşteptat, interesant fiind însă faptul că a fost câştigată de Nelstar, armăsarul care pornea cu a 4-a şansă, dar s-a instalat rapid la conducere şi nu le-a dat nicio şansă adversarilor până la finalul celor 2500 de metri! Ar fi de menţionat şi că Nelstar l-a avut în sulky pe Gheorghe Vasile, câştigătorul ultimelor trei Derby-uri de Trap ale României, semn că „Basarab” se gândeşte serios să „recidiveze” şi în acest an. Oricum, victoria sa, surprinzătoare în bună măsură, ne face să aşteptăm cu interes Derby-ul din acest an şi replica trăpaşilor consideraţi favoriţi astăzi, Hermina VF şi Thor.
În celelalte curse ale zilei, s-au impus Nelstrong (Premiul Carlos), Victory Mustang (Premiul Clasic), Dona Pilar (Premiul Coran – Fortuna Silver) şi Gazette de Cym (Premiul Darius), ultima cursă fiind, de altfel, şi cea mai spectaculoasă a zilei, cu victorie decisă la fotofiniş, în fața unui alt trăpaș ”francez” – Gailurron de Bellen.
Următoarea reuniune oficială de pe Hipodromul Ploieşti va fi cea în care se va ţine Derby-ul de Trap al României, însă data va fi stabilită şi în funcţie de măsurile de relaxare pe care autorităţile le vor decide în perioada următoare, dorinţa organizatorilor fiind ca evenimentul să se poată desfăşura cu spectatori.
Asta după ce, ultima reuniune primise un aviz inițial de a se ține cu maximum 300 de oameni în tribune, aprobare revocată apoi.