Locul infracţiunilor: Ploieşti, Berceni şi nu numai

F. T.

Nu ştim în ce ligă joacă unii “băieţi de băieţi” din Berceni, Ploieşti sau alte localităţi din judeţ, şi nici nu ne interesează. Pe poliţişti, da! “Sportivii” amintiţi îşi dau rendez-vous, din păcate din ce în ce mai des, iar sportul preferat a devenit altercaţia. Şi argumentele vorbesc de la sine!
Ieri dimineaţă, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Ploiești – Secția de Poliție Rurală nr.10 Valea Călugărească au descins în Berceni, la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de tulburare a ordinii și liniștii publice și lovire.
Conform oamenilor legii, “din cercetări a rezultat faptul că, în seara zilei de 11 iunie a.c., persoanele bănuite ar fi comis, în public, acte de violență, tulburând ordinea și liniștea publică, prin participarea la un conflict între mai multe persoane. De la locațiile vizate au fost ridicate mai multe obiecte contondente”.
Reamintim că, în aceeaşi dată, fuseseră săltaţi şi din Ploieşti şi, mai apoi, “selecţionaţi” în lotul arestaţilor preventiv, şase indivizi care, potrivit IPJ Prahova, “ar fi comis, în public, acte de violență, tulburând ordinea și liniștea publică, prin participarea la un conflict între mai multe persoane, ocazie cu care au fost distruse și geamurile unor autovehicule parcate. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională se ridică la 5.000 de lei”.
Concluzia – credem, nu pripită – este că altercaţiile au devenit, de la o vreme, sport judeţean. Urmează să fie “omologat” de către poliţiştii, procurorii şi judecătorii din Prahova!