Alex Călinoiu

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti a anunţat finalizarea mai multor licitaţii pentru achiziţia de aparatură modernă, cu fonduri de la Ministerul Sănătăţii şi de la Consiliul Judeţean Prahova. Bugetul alocat a fost de aproape 5,7 milioane de lei, echivalentul a 1,3 milioane de euro, bani din care au fost sau urmează să fie cumpărate mai multe aparate moderne, necesare pentru creşterea calităţii actului medical. Pe lista de priorităţi s-au aflat un computer tomograf, mai multe truse laparoscopice şi aparate de radiologie şi anestezie. Vor fi dotări aproape pentru toate secţiile, anunţă conducerea unităţii, care vor completa sau le vor înlocui pe cele existente, unele cu o vechime de exploatare uriaşă.
Reprezentanţii Spitalului Judeţean au mai anunţat că, în urma licitaţiilor, s-a realizat o economie de 300.000 de lei faţă de bugetul stabilit iniţial, bani din care urmează să mai fie demarată o procedură de achiziţie, pentru aparate care n-au intrat în prima serie de priorităţi.

Cea mai mare unitate medicală din Prahova, Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, îşi înnoieşte aparatura, urmând să aducă, până la sfârşitul anului, mai multe echipamente medicale moderne, unele în premieră, altele care completează sau înlocuiesc dotările vechi.
Conducerea unităţii a anunţat ieri că a finalizat procedurile de achiziţie derulate în ultimele luni. Managerul interimar al Spitalului Judeţean, Marius Niculescu, a dezvăluit că livrarea aparaturii a început, precizând că toate echipamentele vor fi puse în funcţiune în următoarele luni, pentru unele dintre ele mai fiind nevoie de lucrări de instalare şi de avize speciale de funcţionare. Achiziţia s-a derulat din fonduri de la Ministerul Sănătăţii, care a asigurat suma de 5.104.000 de lei, şi de la Consiliul Judeţean Prahova, care a contribuit cu 575.000 de lei.
Printre dotările achiziţionate acum se numără aparate foarte importante, de la computer tomograf la truse de laparoscopie şi aparate de ventilaţie. Per total – spun reprezentanţii unităţii medicale – aceste achiziţii vor duce la îmbunătăţirea condiţiilor şi creşterea calităţii actului medical. „Am finalizat procedura de achiziţie, livrarea aparaturii a început deja, iar în scurt timp vom anunţa punerea în funcţiune a acestor echipamente. Pentru unele mai este nevoie de avize speciale. Sunt, de exemplu, echipamente care necesită autorizări de la CNCAN (n.r. – Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare). Până la finalul acestui an estimez că vor fi toate în funcţiune”, ne-a declarat, ieri, managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, ec. Marius Niculescu.
Pe lista de achiziţii aprobată de Ministerul Sănătăţii s-au numărat, printre priorităţi, un computer tomograf pentru Unitatea de Primiri Urgenţe, care permite diagnosticarea fără a mai fi necesar transportul pacienţilor la secţia Radiologie, un aparat de radiologie digital, tot pentru UPU, un faceoemulsificator pentru secţia Oftalmologie, în vederea înlocuirii aparatului existent, cu un grad de uzură ridicat, cinci aparate de ventilaţie pentru secţia Anestezie şi Terapie Intensivă, trei aparate de anestezie care înlocuiesc dotările vechi, 10 monitoare ale funcţiilor vitale pentru ATI, două ecografe, unul pentru UPU şi unul pentru Radiologie, un aparat de radiologie Siremobil pentru blocul operator, trusă de laparoscopie pentru efectuarea operaţiilor minim invazive şi un disector ultrasonic, pentru intervenţiile maxim invazive. De asemenea, au fost achiziţionate şi două mese de operaţii, una pentru chirurgie şi una pentru ortopedie, reprezentanţii spitalului precizând că acestea le vor înlocui pe cele existente, care, potrivit listei trimise la minister, au o vechime mare în exploatare şi prezintă risc de accidentare.

Achiziţii pe final de an

Directorul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă a mai precizat că preţul de achiziţie rezultat în urma procedurii de selecţie a fost mai mic decât bugetul alocat iniţial. Astfel, a fost realizată o economie de 300.000 de lei, bani care vor fi utilizaţi pentru demararea unei noi licitaţii. „Pentru că au mai rămas fonduri, ar fi fost păcat să nu le utilizăm, aşa că am demarat o nouă procedură de achiziţie, pentru aparate medicale care nu au fost cuprinse în prima listă de priorităţi. Intenţionăm să aducem dotări pentru anatomie patologică, unde există un deficit, aspiratoare chirurgicale şi echipamente care vin în completarea celor deja achiziţionate, cum ar fi camere de developare pentru investigaţiile radiologice”, a mai declarat Marius Niculescu.
Acesta a mai precizat că sunt şanse ca seria dotărilor să continue şi în 2016. „Există premise de dotare cu aparatură în baza unui contract cu Banca Mondială, pentru modernizarea Unităţii de Primiri Urgenţe, a blocului operator şi a secţiei ATI. Sunt discuţii în acest sens, probabil aparatura aceasta va sosi în a doua jumătate a anului viitor”, a estimat managerul interimar al spitalului.