Reluarea primului eșalon propune nu doar lupta pentru podium, ci și încleștarea pentru menținerea în L1. Federația Română de Fotbal a realizat o amplă analiză, despre destinul cluburilor care se întorc în Liga 2.
Intervalul de timp luat în calcul pentru analiză acoperă un deceniu, practic echipele retrogradate din Liga 1, exclusiv retrogradări sportive, între sezonul 2009/2010 și 2018/19.
Statistica ne indică un total de 28 de parcursuri după retrogradare, sub semnul a 26 de echipe, trei dintre ele regăsindu-se cu câte două retrogradări din L1 în ultimul deceniu: Ceahlăul Piatra Neamț, ASA Târgu Mureș și ACS Poli Timișoara.
Un caz aparte este al Universităţii Craiova, care a retrogradat sportiv din Liga 1 la finele sezonului 2010/2011, dar nu a continuat, fiind exclusă din competiții din rațiuni ce nu țin de aspectul sportiv sau financiar.
Din dorința de a furniza concluzii pertinente care să poată deveni pe viitor chiar un instrument util pentru strategiile cluburilor aflate în această situație, s-a analizat evoluția echipelor după finalul aventurii în Liga 1.
Identificând mai multe categorii de finalități, am grupat cele 28 de cazuri și iată proporțiile.
Concluziile acestei statistici ne evidențiază, dincolo de cele 6 categorii de echipe, câteva realități importante:
– 64% dintre echipe au avut un parcurs negativ, din lipsa unei strategii financiare, în principal, dincolo de veniturile obținute la Liga 1
– Pentru 18% din retrogradate, coborârea la L2 a însemnat un șoc atât de puternic încât nu au putut începe nici măcar următorul sezon!
– 21% dintre echipe au reușit ulterior să revină pe prima scenă, dar vom vedea că nu toate dintre acestea se mai regăsesc astăzi în circuit.

Unirea Urziceni – din campioană, la ”coșul istoriei”!
Unirea Urziceni – din campioană, la ”coșul istoriei”!

Desfiinţarea – cel mai mare pericol

Un total de 5 echipe au trăit șocul maxim în primul sezon după retrogradarea din Liga 1, adică dispariția. În urma sezonului nefast pe prima scenă, aceste cluburi nu au mai început sezonul de Liga 2.
Cronologic, prima este Politehnica Iași, dispărută după sezonul 2009/10 în L1 din rațiuni financiare, orașul continuând în Liga 2 printr-un club nou format din fuziunea Navobi Iași – Tricolorul Breaza (Constantin Anghelache mutând acolo ”locul” de eșalon secund).
Este urmată de Unirea Urziceni în 2011, fostă campioană a României cu doar doi ani înainte, surpriza ialomițeană care nu a fost înscrisă la acea vreme, de patron, în nicio competiție după coborârea din primul eșalon. Apoi, CS Turnu Severin în 2013, care avea să fie și ultima echipă a Mehedințiului pe prima scenă, clubul cu importante datorii urmând practic soarta ultimei reprezentante a orașului, FC Drobeta. Iar în 2014, vine la rând Corona Brașov, autoritățile locale desființând secția de fotbal a clubului după retrogradare, la distanță de ”un cincinal” revenind în fotbalul brașovean, la nivel de județ.
Ultima echipă din această categorie e Petrolul Ploiești, care cade în Liga 2 la finalul sezonului 2015/16. Societatea intră în faliment, iar echipa nu mai este înscrisă în eșalonul secund. Ulterior, clubul are să fie refondat de suporteri, foste glorii și oameni de fotbal locali, și, plecând din județ, promovează de două ori la rând și evoluează până la nivelul L2, în prezent, fiind în luptă pentru revenirea pe prima scenă, pe alt „CIS”.

Colaps previzibil – fotbalul ca un chin!

O categorie egală numeric grupează echipele care, după retrogradarea din Liga 1, s-au înscris în Liga 1, dar nu au putut duce la final nici măcar primul lor sezon în noua competiție.
Prima este Victoria Brănești, care, după sezonul istoric în L1 din 2009/10, a început eșalonul secund, dar s-a văzut intrând în prăpastie, fără susținere, și a fost finalmente exclusă din campionat înaintea returului.
Apoi Voința Sibiu, club care a început sezonul în L2 din 2012/2013, dar care s-a retras după doar 11 runde, cu patru înainte de finalul turului din seria a II-a. Înglodată în datorii, a dispărut deși reușise 3 victorii și o remiză în startul sezonului.
Tot situația financiară dezastruoasă și datoriile au îngropat Săgeata Năvodari, club care a fost exclus din Liga 2 în sezonul 2014/15. Dobrogenii ajunseseră, prin sancțiuni, la -45 de puncte în clasament, după 66 de puncte penalizare!
Ceahlăul Piatra Neamț s-a înscris în Liga 2 sezonul 2015/16 după căderea din primul eșalon, a dus la bun sfârșit sezonul regulat reușind să evite cele două locuri direct retrogradabile în L3, dar nu a putut să țină ritmul, din punct de vedere financiar, și în play-off-ul L2, fiind finalmente exclusă.
Lista se încheie cu ASA Târgu Mureș, care după coborârea din L1 începe sezonul 2017/18, dar deja din octombrie 2017 intră în faliment, pentru ca în pauza competițională de iarnă vicecampioana națională din 2015 să se retragă din competiție.

Drepturile TV – marea ”provocare”

Factorul principal al colapsului – odată cu retrogradarea- este reprezentat de ”șocul” pierderii banilor din drepturi TV, de la sumele de 1,3 – 1,5 milioane de euro pe sezon (avute în Liga I), trecându-se la… mizilicuri de 6000 de euro sau 20.000 – 25.000 de euro pe sezon! Impactul se vede, statistica spune tot: cine a retrogradat este cu un pas ”și trei sferturi” în groapă.