F.T.
Seria perchezițiilor începute de polițiștii prahoveni miercuri – când au descins atât la suspecți de fraude economice, cât și la cămătari – a fost continuată ieri, în comuna Dumbrăvești.
Astfel, încă de la primele ore ale dimineții, zeci de polițiști – printre care și mascați de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale (SAS) – au împânzit localitatea, căutând atât persoanele care au comis delicte silvice, cât și indivizi care au furat din locuințe și din societăți comerciale sau au tulburat ordinea și liniștea publică prin comportamentul lor violent. În principal, descinderile de ieri au vizat suspecții de infracțiuni la regimul silvic, din cercetările efectuate într-un dosar penal instrumentat de polițiști din cadrul Serviciului Ordine Publică reieșind că persoanele căutate ar fi tăiat și furat arbori din păduri proprietate a statului sau private, iar materialul lemnos ar fi fost comercializat ilegal.
Totodată, aceiași suspecți din dosar ar fi furat și mai multe bunuri din locuințe de pe raza comunei și de la puncte de lucru ale unor agenți economici.
Pe durata acțiunii de ieri au mai fost vizate și persoane care, se pare, erau deja condamnate pentru comiterea unor infracțiuni, dar nu au fost găsite, pentru a-și ispăși pedepsele.