V.S.

Ploieștiul este unul dintre orașele din țară cu cea mai mică suprafață de spațiu verde pe cap de locuitor. Extinderea zonelor locuite și reducerea, în timp, a zonelor verzi au avut implicații inclusiv pentru calitatea aerului din municipiu, afectată atât de nivelul crescut al traficului rutier, cât și de poluarea industrială.
Cu toate acestea, există încă în Ploiești arbori seculari care s-au adaptat și au reușit să supraviețuiască peste ani. Recent, Agenția pentru Protecția Mediului Prahova a făcut publică o listă a arborilor seculari identificaţi de-a lungul timpului, prin grija Muzeului Judeţean de Ştiinţele Naturii, proveniți din alte regiuni geografice ale lumii.
Copaci ocrotiți prin hotărâri locale se mai găsesc încă pe domeniul public al municipiului sau pe domenii private.
Printre acești arbori se regăsesc arborele mamut – Sequoia gigantea Decne (foto), un exemplar aflat pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 15 (în curtea Muzeului Memorial Paul Constantinescu), Arborele pagodelor – Gingko biloba L., pe Bd. Independenţei nr. 21 ( în curtea Poliției Locale Ploiești), Tisă – Taxus baccata L. – două exemplare aflate în curtea Catedralei Sf. Ioan.