F. T.
Ieri dimineață, oamenii legii de la Investigații Criminale din cadrul Poliției Secţiei nr. 4 de Poliție Ploiești, împreună cu jandarmi ai Grupării Mobile „Matei Basarab”, au efectuat șapte percheziții pe raza municipiului, la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni de tulburare a ordinii și liniștii publice și distrugere.
Motivul descinderilor a fost – potrivit unui comunicat al IPJ Prahova- faptul că ” din cercetări a rezultat că, în data de 4 iunie a.c., persoanele bănuite ar fi comis, în public, acte de violență, tulburând ordinea și liniștea publică, prin participarea la un conflict între mai multe persoane, ocazie cu care au fost distruse și geamurile unor autovehicule parcate”.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională se ridică la aproximativ 5.000 de lei, opt persoane urmând să fie conduse, cu mandat, în fața anchetatorilor.