Persoanele care beneficiază de ajutor social, pensionarii cu venituri de până la 1.000 de lei și persoanele încadrate în grad de handicap vor beneficia lunar de câte un set de 30 de măști de protecție oferite gratuit, prevede o lege adoptată de Parlament şi citată de Hotnews. Măștile urmează să fie achiziționate de Ministerul Sănătății și distribuite de autoritățile locale, până la încheierea pandemiei de coronavirus. Legea adoptată de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, prevede acordarea unui set gratuit set de 30 de măşti de protecţie, lunar, pentru următoarele categorii: persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare; persoanele din familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 1.000 lei inclusiv, reprezentând nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare; persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestaţiile sociale prevăzute de art. 42 şi art. 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Legea a fost inițiată de un grup de parlamentari ai PSD și Pro România, printre care Florin Buicu (PSD), președintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, Marcel Ciolacu, liderul PSD, Victor Ponta, liderul Pro România și Nicolae Bănicioiu (Pro România). Inițiatorii arată că, din cauza faptului că există persoane care și-au pierdut temporar sau definitiv locul de muncă, iar prețurile măștilor sunt oscilante, „foarte mulți cetățeni se află în imposibilitatea de a suporta cheltuielile aferente”. Măștile urmează să fie achiziționate de Ministerul Sănătăţii prin Unifarm și să respecte „standardele europene în vigoare, preponderent de la producători interni”, prevede legea adoptată astăzi. Fondurile necesare achiziționării și distribuției măștilor de protecție către populație vor fi asigurate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății. „Autorităţile publice locale au obligaţia să întocmească liste nominale cu persoanele beneficiare prevăzute la art. 1 şi să le transmită direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, în termen de 3 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, în vederea stabilirii necesarului de repartizat. Distribuirea măştilor de protecție se realizează de către Ministerul Sănătății prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti către autorităţile publice locale. Autorităţile publice locale asigură distribuirea măștilor de protecție, în mod gratuit, către fiecare beneficiar”, se arată în textul legii. Legea urmează să fie aplicată „până la încheierea pandemiei de coronavirus COVID-19, declarată oficial de către Organizația Mondială a Sănătății”.
Acasă Actualitate 30 de măşti gratuite lunar pentru beneficiarii de ajutoare sociale, pensionari şi...